Istoria mai puțin știută a Bulevardului Castanilor din Ploiești

Bulevardul Castanilor s-a transformat într-un șantier după ce au început lucrările de modernizare a părții carosabile. Observatorul Prahovean publică lucrarea ”Contribuţii privind istoria Bulevardului Independenţei, Ploieşti (1914)” semnată de drd. Istoric Irina Paveleţ și postată pe muzeulvirtualploiesti.ro.

Oraşul Ploieşti – planuri, tramă stradală

În planul topografic realizat la 1852 de inginerul Palladi[1], zona pe unde avea să treacă traseul bulevardului era nelocuită şi nestrăbătută de nici un drum important. Zona era mărginită, la vest, de viitorea Cale a Grădinarilor (Calea Rudului) şi la est de drumul Bucureştiului (Calea Bucureştilor de mai târziu). Exista însă şi o legătură între aceste drumuri importante şi anume viitoarea stradă D. C. Brătianu, mai către nord, spre centrul oraşului de atunci.

Trama stradală descrisă în planul de la 1852 se regăseşte în cel al arhitectului oraşului T. N. Socolescu e la 1882. Între timp Bulevardul fusese construit. Se observă cu traseul Bulevardului merge pe direcţia nord-sud a oraşului, legând cenrtu de Gară. Se regăsesc Calea Gărdinarilor şi Calea Bucureşti, precum şi strada D. C. Brătianu care fusese intersectată de Bulevard[2].

Pe acest plan apar noi străzi precum strada Gării pe care Bulevardul cădea perpendicular, apoi fuseseră deschise străzile Carol I şi Elisabeta, una în continuarea celeilalte permiţând o nouă legătură între Căile Grădinarilor şi Bucureşti, mai aproape de Gară. O altă stradă nouă a fost deschisă pornind din strada Carol I spre str. D. C. Brătianu. De o parte şi de alta a Bulevardului erau numai grădini. Planurile existente nu ne permit însă o reconstituire fidelă a evoluţiei tramei stradale a oraşului din 1852 până la începutul secolului când a fost relizat de către Institutul Geografic al Armatei, Planul Oraşului Ploieşti (1902-1904).

Cum a fost ales traseul actual al Bulevardului…

Proiectul Bulevardului. Propuneri.

Odată terminată linia ferată Bucureşti – Ploieşti, se simţea nevoia ca Gara să fie legată de oraş, printr-o arteră principală, aceasta fiind dorinţa ploieştenilor.

Primarul de atunci, I. Philiu, a dispus pentru studierea acestei probleme, crearea unei Comisii din 22 de membri, fiind cunoscuţi pentru “simţămintele frumoase pentru binele comun”, anume, Haralambie Stănescu, C. Parapeanu, Dragomir Steriu, Ghiţă Ionescu Toptangiu, Ioan Radovici, Alecu Criveţeanu, Vasile Neicu, Nache I. Naicovici, Michail Gogălniceanu, Ilie Mincu, preot C. Bolintineanu, Teodorache Nicolau, Ioan Lăzărescu, profesorul Michail Georgescu, Teodor Diamandescu, Ştefan Iofcescu, Ghiţă Lăzărescu, Gheorghe Radovici, Alecu Gheorghiu, preot N. Ioachimescu, Nicu Neicu şi Zaharia Antinescu. Cel care îl reprezenta pe Primar era Matache Nicolau.Philiu îndemna Comisia, prin adresa din 18 august 1871, să se pronunţe pentru noul traseu al liniei Bulevardului, pentru ca locuitorii să nu-şi mai construiască “binale” pe acolo. Petiţii ale unor cetăţeni n-au întârziat să apară odată cu lansarea acestui proiect de către Primărie. Astfel, încă în toamna lui 1871, 107 ploieşteni, printre care Ghiţă Calotescu, Iordache Anghelescu, Enache Panaitescu, protopopul Mirea, lăutarii Vasile şi Dobrică Marinescu, cereau ca traseul viitorului Bulevard să pornească de la Gară să “să fie prin drumul Bucuresciului, al cărui capăt să formeze ca frontispiciu edificiul Gymnasiului actual”. În spatele acestei sugestii făcute Primăriei se găseau probabil interesele unor locuitori care aveau case sau terenuri de-a lungul acestui traseu a căror valoarea ar fi crescut cu siguranţă. Argumentul principal pentru alegerea acestu traseu era faptul că această cale exista deja, iar cheltuielile legate de eventuale exproprieri ar fi fost reduse[3].

Iar, în ianuarie 1872, Membrii Comisiei s-au întâlnit la Primărie (local, unde mai târziu a fost instalată secţia IV a Tribunalului) şi de acolo au pornit la Gară. Aici, membri s-au urcat în podul Gării, uitându-se spre centru oraşului, fixând cu privirea linia cea mai dreaptă, linie, pe care, după ce s-au coborât din pod, au străbătut-o cu piciorul, trecând peste câmpul Gării, prin locuri virane, prin străzile laterale şi prin curţile oamenilor, mergând prin faţa altarului bisericii Sfântul Gheorghe Vechi şi ajungând în Piaţa Legumelor de atunci. Acest traseu a fost consemnat de Comisie în raportul din 1 februarie 1872, adresat Primarului. În raport, se menţiona că “bulevardul se cuvine să se înceapă din colţul casei d-lui Iosif Făgărăşănu Tâmplariul, pe locul unei grădini publice, transformată la 1936 în Squarul I. G. Duca, să meargă drept până la scara Gării” şi se motiva alegerea respectivului traseu pentru că se evitau astfel exproprierile numeroase, la care Primăria n-ar fi putut face faţă din punct de vedere financiar.

La 27 februarie 1872, Primăria primea o a doua propunere semnată de cinci membri ai Comisiei, care nu participaseră la alegerea traseului şi care sugerau ca Bulevardul să treacă pe Calea Bucureşti până în aceeaşi piaţă a Lemnelor. Au mai existat şi alte petiţii privitoare la viitorul traseu al Bulevardului. O a treia propunere, avea aceleaşi puncte de plecare şi sosire al traseului cu deosebirea ca acesta ar fi urmat să meargă pe direcţia caselor lui George Sfetescu[4]. Cel care a analizat aceste variante, Z. Antimescu, avea să se pronunţe şi asupra variantei celei mai potrivite. Prima propunere era considerată costisitoare, fiind necesare numeroase exproprieri de terenuri şi clădiri. Traseul nu era în linie dreaptă (ar fi avut patru coturi), era mai lung, şi Calea Bucureşti trebuia peste tot lărgită. Traseul răspundea în piaţa din faţa Gymnasiului, o piaţă de mică întindere în care răspundeau străzi puţine şi înguste, având o slabă legătură cu centrul comercial al oraşului. A doua variantă era la fel de costisitoare, din aceleaşi motive. S-ar fi ajuns la demolarea unor importante clădiri de locuinţe, a farmaciei “la Crucea Albă” a fraţilor Schuller, precum şi a sinagogii meneriaşilor. Bulevardul ar fi trecut apoi prin faţa aceluiaşi Gymnaziu perturbând activitatea acelei Instituţii. A a treia era mai puţin costisitoare, dar traseul era în curbă. Se insista asupra finalizării Bulevardului în P-ţa lemnelor, care avea bune legături cu restul oraşului[5].

Cea de a patra variantă, prevedea un traseu drept, cel mai scurt, mai puţin costisitor, fiind necesare exproprieri de terenuri din dreptul prăvăliilor de tâmplărie ale lui Iosif Făgărăşanu şi a caselor lui Ivanciu Sfetescu şi din grădina lui Radu Stanian, şi casele, modeste, ale lui Nache I. Naiciovici şi cele ale lui Stănică Marin. În finalul analizei Z. Antinescu îi sfătuia pe membri comisiei să nu pună interesul personal înaintea celui comun. Această a patra variantă va fi cea aprobată de Primărie. Consiliul Comunal, a aprobat, în urma discursului Primarului, ca Bulevardul să fie construit urmărindu-se această linie şi a hotărât ca lucrările să înceapă imediat. La 1874, schimbarea Consiliului din cadrul Primăriei a însemnat şi anularea hotărârii consiliului anterior şi trimiterea spre aprobare Consiliului Tehnic Superior, la Bucureşti, varianta cu traseul mai lung al Bulevardului care avea ca punct terminus Gymnaziul. Dar hotărârea CTS era stabilită pentru varianta scurtă şi ieftină, traseul care pornea de la Gară şi trecea pe lângă biserica Sf. Gheorghe şi ajunge în P-ţa Legumelor, în faţa clădirilor lui Matache Nicolau. Piaţa principală era P-ţa Unirii.

Fazele proiectului de construire a Bulevardului

Planul de sistematizare al oraşului.

La 31 martie 1910, Consiliul Comunal al Ploieştiului a aprobat Planul general de sistematizare al oraşului şi a hotărât înaintarea lui Ministerului de Interne, pentru aprobare şi Serviciului Tehnic Superior Bucureşti pentru confirmare şi obţinerea sacţionării prin Decret Regal. Prin adresa Ministerului, Direcţiunea Administraţiei Judeţene şi Comunale, Serviciul Comunal, nr. 9874 din 25 mai 1910 către Primăria Ploieşti, se arăta că prin Înaltul Decret Regal nr. 1882 din 24 mai 1910 s-a aprobat planul pentru sistematizarea oraşului.

Planul general de sistematizare cuprindea: 1 volum, raport explicativ, originalul întocmit de W.H. Lindley şi 4 suplimente traduse în româneşte, anexa 1 – 1 plan 1:5000, anexa 2 – plan 1:500 (străzi, pieţe proiectate cu alinieri şi felul construcţiilor – 117 foi.[6].

În legătură cu corectitudinea aplicării planului de sitematizare al oraşului trebuie amintită reclamaţia făcută de Radu R. Stanian, la 1913, când afirma că, într-una din şedinţele comunei (2 martie) s-a hotărât suspendarea aplicării acestui pentru a favoriza pe unii consilieri, ca aceştia să-şi poată vândă avantajos unele terenuri supuse ulterior exproprierii[7]. Se pare că în anul 1912, în oraşul Ploieşti, se schimbau denumiri de străzi şi se renumerotau locuinţele[8]. Pentru orice tip de reparaţie la un imobil sau la împrejmuirea locului şi pentru ridicarea unei construcţii noi, proprietarul trebuia să se adreseze Primăriei pentru a obţine autorizaţia necesară. În cadrul Primăriei, arhitectul serviciului tehnic era cel care studia posibilitatea intervenţiei respective sau a ridicării unor noi construcţii, ţinând seama de acest plan de sistematizare.

În 1913, pe baza planului oraşului din 1902-1904, se stabileau ocoalele (sectoarele) oraşului Ploieşti. Numărul ocoalelor a fost fixat la trei. Primul ocol începea din strada Gh. Lazăr până la Statuia Vânătorilor (străzile: D.C. Brătianu, Bordeni, Goleşti, Gh. Ionescu, C. A. Rosetti, Stănică Marin, Rahova, I. C. Brătianu, Trandafirilor), în timp ce zona dintre Gară şi aceeaşi statuie intra în ocolul II (străzile: Carol I, Elisabeta, M. Eminescu, Jianu, până la strada Gării).

Bulevardul Independenţei. Proprietăţi. Clădiri.

Anticipând importanţa şi liniştea viitoarei artere, unii locuitori înstăriţi ai Ploieştiului începeau să-şi construiască case de-a lungul viitorului Bulavard, între grădina publică (la 1937, squarul I. G. Duca) şi Statuia Vânătorilor. La 1893, chiar pe Bulevardul Independenţei, lângă Grădina Bulevardului, i se permisese lui M. Constantinescu de către serviciul tehnic comunal, să-şi construiască o pereche de case. În acel an, proprietarul reuşise să-şi ridice numai dependinţele, adresând Primăriei rugămintea de a-i pemite finalizarea lucrărilor, adică ridicarea corpului principal de la stradă, în anul următor[9].

Clădiri importante amplasate pe Bulevard.

B-dul. Independenţei nr. 14

Avocatul Radu R. Stanian se adresa în data de 5 august 1911, Primăriei Ploieşti, pentru a obţine permisiunea pentru realizarea împrejmuirii cu uluc şi zăbrele la proprietatea d-lui din Ploieşti, B-dul Independenţei nr. 14. Prin răspunsul arhitectului serviciului tehnic comunal către Primar se arăta că “deoarece proprietatea lui R. R. Stanian, după planul de sistematizare, rămânea transformat în grădină publică, păstrând însă aceeaşi aliniere, grilajul aproape în totalitatea locului, se sugera proprietarului a face un grilaj provizoriu, vopsit cu ulei. Se mai arăta că trebuia ridicată problema exproprierii caselor lui R. R. Stanian în cadrul Comisiei pentru aplicarea planului de sistematizare[10].

B-dul. Independenţei nr. 1

Inginerul I. Gheorghiu, proprietar în B-dul Independenţei nr. 1, se adresa Primăriei la 8 martie 1911, pentru a i se elibera aprobarea reparării caselor şi ridicarea grilajului de fier pe proprietatea sa. Răspunsul arhitectului cuprindea numai indicaţia referitoare la împrejmuire care trebuia să fie din fier, pe soclu de piatră[11]. (conform reglementarilor privind împrejmuirile caselor de pe Bulevard)

Pe Bulevard exista, în zona Statuii Radu Stanian, un loc destinat organizării de spectacole, punct de atracţie pentru publicul ploieştean. Despre acest loc se aminteşte în 1911, iar în anul următor, Primăria permitea lui Kati Hamers Schmidt să-şi instaleze un circ de cai, pe locul lui Ioan Popovici de lângă Bulevard, în condiţiile instalării unui circ de formă circulară, cu grajduri, latrină, dependinţe situate pe lângă împrejmuirea de scânduri, spre fundul locului, unde trebuia să fie curăţenie perfectă; circul trebuia acoperit cu un cort de pânză impermeabilă, să fie bine luminat la interior şi exterior până în strada C. A. Rosetti la intrarea principală, şi nu trebuiau să lipsească cele necesare stingerii unor eventuale incendii[12].

B-dul Independenţei nr. 8

La 21 iunie 1912, Gh. Fotescu solicita Primăriei Ploieşti o autorizaţie pentru unele lucrări la imobilul său din B-dul Independenţei 8; reparaţii la învelitoare, la întreaga clădire şi eventual a ciubucăriilor ce s-ar strica şi vopsitul; şi pentru facerea unui grilaj de fier cu soclu de beton la acelaşi imobil înspre strada Goleşti, în locul ulucilor existenţi. La 26 iunie i se elibera această autorizaţie.

B-dul Independenţei nr. 9

La numărul următor, pe Bulevard, se afla sediul Băncii Naţionale Române. La 20 august 1912, conducerea Băncii Naţionale Române, agenţia Ploieşti, se adresa Primăriei oraşului pentru a i se trimite planul de aliniere necesar pentru “a face în curtea Băncii din B-dul Independenţei 9, o mică construcţie”. Permisiunea a fost dată pentru construcţia cu faţada înspre strada Stănică Marin în condiţiile respectării alinierii (să se modifice planurile), a regimului de înălţime (construcţia trebuia să aibă, de la nivelul solului la tablieră, conform legislaţiei, 6 m, şi nu 3.61m, aşa cum era trecut pe plan); de asemenea, trebuia să se ţină seama “sub raportul esteticii şi stilului, să se studieze o faţadă mai îngrijită ca stil, fiindcă această clădire se va aşeza la o distanţă de 25m depărtare de Bulevard, iar în trecere pe acesta se va vedea în perspectivă ambele faţade care aparţinând celei mai apropiate clădiri ce urmează după localul Băncii”[13].

Aceleiaşi Instituţii i se permitea construirea, în interiorul curţi, în spatele localului Băncii, a unor odăi pentru locuinţa servitorilor şi pentru repararea ulucilor din strada Stănică Marin. Atenanţele şi latrina trebuiau făcute din zidărie masivă de cărămidă acoperite cu tablă de fier. G.M. Gogălniceanu se adresa Primăriei Ploieşti, la 23 august 1912, pentru autorizarea construirii unei perechi de case pe locul lui din B-dul Independenţei. D. Sfetescu ceruse, în anul 1912, autorizaţie pentru unel lucrări de reparaţie la clădirile de pe proprietatea lui din B-dul Independenţei. Acesta construise însă, fără autorizaţie, astfel încât, în anul următor Primăria îi făcea cunoscut faptul că se afla în afara legii şi I se cerea ca în termen de 10 zile să se conformeze procedurii în cazul ridicării construcţiilor[14].

Bulevardul Independenţei nr. 15

La 20 iunie 1914, se arata de către Primărie că, atunci când s-au eliberat autorizaţii pentru construirea clădirilor d-lui Sc. Sc. Orăscu din B-dul Independenţei 15, se omisese impunerea de taxe pentru consumarea de apă la construcţii [15]. La 1914, era menţionată Berăria Eliseu din Bulevardul Independenţei care aparţineau lui T. M. Davidescu. În anul 1915, Primăria primea o cerere, pentru obţinerea unei autorizaţii de construcţie a unui pavilion de grădină aşezat pe un soclu mic de beton şi a 8 latrine de lemn, în grădina vecină cu grădina Bulevardului, pe care a cumpărat-o de la moştenitorii Iosef din strada Carmen Sylva colţ cu Bulevardul Independenţei. Proprietarul declara că atunci când Primăria îi va cere să exproprieze terenul nu va ridica nici o pretenţie pentru desfiinţarea acestei construcţii[16].

Strada Carmen Sylva

În anul 1910, urmând planul de sistematizare al oraşului, abia aprobat, se trecea la alinierea acestei străzi, pentru care era necesară exproprierea unor terenuri. Fiind declarată zonă de utilitate publică, lui V. E. Grigorescu urmau să i se exproprieze 600 mp. Acesta îşi construia ulterior, clădire în strada C. Sylva colţ cu strada Brătianu[17]. La 25 aprilie 1911, reprezentanţi ai Primăriei Ploieşti s-au deplasat pe strada C. Sylva şi au constatând, necesitatea ca strada proiectată pe locul d-lui V. E. Grigorescu să fie deschisă pentru ca planul de sistematizare “să fie păstrat neatins”. În al doilea rând, Primăria fiind obligată să deschidă o stradă pe partea dinspre Fabrica Progresul era necesar ca o stradă paralelă cu aceea să fie deschisă pe proprietatea d-lui Grigorescu pentru a da o înfăţişare estetică acestei părţi a oraşului. În plus Primăria a dat deja autorizaţie de construcţiei d-lui Iconomu, conform planului de sistematizare. În ceea ce priveşte despăgubirile către proprietar, Primăria intervenea din lipsă de bani pentru ca Grigorescu să nu ceară despăgubiri pentru expropriere (acesta era consilier al Comunei şi se considera că ar fi dat un exemplu de dezinteres pentru ca opera de înfrumuseţare a oraşului să înceapă să ia fiinţă)[18].

În 1911, i se elibera Elenei N. Iconomu autorizaţia de a construi pe strada Carmen Sylva nr. 2, respectând planul de sistematizare. Se specifica faptul că strada fiind curbată, proprietara câştiga un teren de 337 mp, pe care pe care trebuia să-l cumpere[19].

La 12 febr 1914, i se elibera permisiunea lui Nicolae Ionescu, din strada Carmen Sylva nr. 26-28, pentru o construcţie case de zid masiva, acoperită cu tablă de fier, cu condiţia respectăriie alinierii şi cu retragerea din marginea bordurii de 5.50 m[20].

În strada Carmen Sylva nr. 9, era proprietar Jean Irimescu, care în 1914, cerea o autorizaţie pentru executarea reparaţiilor la o cameră şi bucătărie ce se aflau în fundul curţii. Înainte de anul 1914, pe strada Carmen Sylva nr. 6, proprietarul Gogu Negulescu primise autorizaţie de construcţie. În 1914, conducerea Şcolii Primare de lângă Institutul Gottessegen, din strada C. Sylva cerea Primăriei o autorizaţie pentru ridicarea unei construcţii anexe[21].

Strada Rahovei

Necesitatea deschiderii acestei străzi în Bulevard, a fost subliniată la 1911, de către locuitorii din zona respectivă (locuitorii din strada Stănică Marin) disperaţi că municipalitatea trecea cu vederea o problemă atât de importantă. Ei arătau de data aceasta Conducerii Judeţului că “în limită cu partea cea mai frumoasă a oraşului nostru, cu Bulevardul, se află din nenorocire o stradă înfundată, numită Rahovei”. Strada se învecina cu “locul unde se face circurile şi actualmente ea are o construcţie a la ţară, puţin pietriş, depus de ani de zile, nişte rigole, margini neregulate în care vara stagnează apă căzută din ploi şi care se înverzeşte, căci de curăţenia serviciului municipal a ferit-o Sfântul, apoi pe locul acela viran, pe care l-a îngrădit autoritatea comunală a fostului regim politic, se aruncă fel de fel de animale moarte şi alte murdări care fac să exale un miros de infecţii nu tocmai suportabil; poţi ieşi din casă doar cu batista la nas până ce găseşti locul de ieşire în strada Stănică Marin ocolind să ieşi în Bulevard unde este un loc cu aer sănătos”. Ei arată în continuare, că fosta autoritate comunală a fost la faţa locului, fiind chemată de ei şi a promis că le va face strada expropriind o casă cu locul său a d-ei Marghioala Fronescu, din Bulevard, “dar această promisiune vagă s-a potrivit de minune cu fructele frumoase din pomul înalt şi d-lor ne-au luat posibilitatea de a le putea gusta sau începe din ele. Oameni de cuvânt nu glumă! Şi aşa în atâţia ani de zile de când ne trudim cu fel de fel de cereri către fostul regim să ne vedem acest drept realizat, de altfel foarte la locul lui, căci înfrumuseţează şi oraşul a rămas fără nici un rezultat şi până astăzi”. În final ei roagă autoritatea judeţeană, să se prevadă în bugetul pe 1911-1912, un fond pentru expropriere şi realizarea străzii de utilitate publică. Cei care semnau erau: M. Mavrodin, Alexandrina I. St. Chiroiu, Ch. Wiegenfeld, N. Petrescu, Pr. D. Bălteanu, R. C. Ionescu, C. Teodorescu, C. Vasilescu, Mişu Tomasescu cofetar, I. Popovici, Gh. Popescu, St. Ionescu, Al. Niculescu, Ion Georgescu rachier şi cofetar, C. Tomşăneanu[22]. În acelaşi an, pentru deschiderea acestei străzi, care avea să dea în Bulevardul Independenţei, în dreptul Statuii Radu Stanian, Primăria va propune exproprierea unei parcele de teren aparţinând lui I. Popovici. În anul 1909, Constantin Vasilescu, din strada Rahovei nr. 1, pentru a ieşi la aliniere în stradă cumpărase o parcelă de teren de la I. Popovici. Se pare că strada Rahovei nu a fost deschisă în Bulevard nici până în anul 1914. Atunci, în 7 mai 1914, C. Wiegenfeld (care avea proprietate şi în strada Romană 32) avea teren în str. Rahovei, care se înfunda în proprietatea lui. Consiliul Comunei decisese deschiderea acestei străzi direct în Bulevard “urmând traseul, cu o latură tăia proprietatea mea”. Dar itinerariul străzii a fost schimbat, astfel că traseul nu mai era drept, ci urma o curbă, în aceste fel “spre mine rămâne pe tot parcursul faţadei proprietăţii mele o porţiune de teren străină de mine, de câţiva metri lăţime”. Analiza actelor de proprietate, mai vechi de 20 de ani, arata că proprietarul avea faţada la strada Rahovei, lăsată aşa de fraţii Trăznea. Toate proprietăţile acestor fraţi erau lăsate să aibă acces la stradă. În toate actele proprietarul avea vecin strada Rahovei, şi nu proprietatea lui I. Popovici. Ambele proprietăţi, ale lui şi ale ing. I. Popovici au aparţinut fraţilor Trăznea. Astfel, strada separa cele două proprietăţi. Prin noul traseu al străzii Rahova i se închidea accesul la drumul public, locul devenind înfundat. Propunea în final ca Primăria să exproprieze acest teren şi, cu un preţ mic, să-l pună în posesia lui. La 13 iunie 1914, lucrările pentru desfundarea străzii Rahovei se încheiaseră şi urma pavarea rigolelor şi şoseluirea ei. La 7 august 1914, s-au încheiat şi lucrările pentru facerea împrejmuirii de grile de lemn pe ambele părţi ale străzii Rahova[23].

Strada M. Eminescu

În anul 1912, Primăria punea în discuţie un vechi proiect care viza prelungirea străzii M. Eminescu până în dreptul Statuii Vânătorilor.

Primăria câştigase dreptul de a deschide această stradă, prin sentinţa din 25 mai 1889. În cazul în care n-ar fi avut posibilitatea de a realiza acest proiect, era nevoită să permită diferiţilor proprietari (cum erau Gheorghiu şi Rădulescu), vecini cu grădinile de pe marginea bulevardului, să-şi deschidă porţi şi drumuri prin alei până în şoseaua acestuia. În ianuarie 1909, serviciul tehnic înainta Primarului planul parcelelor de expropriere. Proiectul fiind abandonat, formalităţile au trebuit să fie reluate ţinând seama de existenţa planului de sistematizare al oraşului[24]”

Citește continuarea pe muzeulvirtualploiesti.ro.