- Publicitate -

Festivalul ”Alfabetul conviețuirii” va avea loc la Ploiești în perioada 24-26 septembrie

În perioada 24 – 26 septembrie 2021 vor avea loc la Ploieşti manifestările prilejuite de cea de-a VIII-a ediţie a festivalului cu titlul „ALFABETUL CONVIEŢUIRII”, – proiect iniţiat de Uniunea Elenă din România şi desfăşurat în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti şi Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti.

Comunicatul organizatorilor:

Menit să încurajeze dialogul intercultural şi respectul reciproc, Festivalul interetnic va debuta vineri, 24 septembrie a.c., la ora 16.00, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploieşti, cu ceremonia deschiderii oficiale.

În cele trei zile de spectacole, pe scena amplasată în zona de sud a B-dului Independenţei din Ploieşti, vor evolua peste 800 de artişti din România şi Grecia.

De-a lungul bulevardului vor fi amenajate standuri dedicate minorităţilor naţionale unde vizitatorii vor putea aprecia cultura şi tradiţiile comunităţilor etnice din România.

Programul manifestărilor:

VINERI 24.09.2021
16:00-17:00 Deschiderea oficială a Festivalului „Alfabetul Convieţuirii”;
17:00-18:00 Defilarea ansamblurilor participante şi parada costumelor tradiţionale;
18:00-18:30 Alocuţiuni;
18:30-20:30 Spectacol – partea I;
20:30-22:00Concert.
SÂMBĂTĂ 25.09.2021
10:00-15:10 Spectacol – partea a II-a
15:15-21:10 Spectacol – partea a III-a
21:10-22:00 Concert
DUMINICĂ 26.09.2021
11:00-15:00Spectacol – partea a IV-a.

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi