ANM a reactualizat, joi, atenționarea de cod galben de ninsori în zona de munte, avertizare valabilă în mai multe județe, inclusiv în Prahova.
Noua atenționare de cod galben va intra în vigoare, joi, 10 decembrie, de la ora 18.00, și este valabilă până vineri, 11 decembrie, ora 18.00.
În acest interval, potrivit ANM, „în nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sud-vestul Moldovei, cu precădere în zona subcarpatică și la altitudini mai mici de 1700 m, vor predomina ploile. Acestea vor fi importante cantitativ și se vor acumula peste 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp”.
În zona Carpaților Meridionali și de Curbură, a anunțat ANM, în general la altitudini de peste 1700 m, va ninge și se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 80…90 km/h și temporar va fi viscol ce va determina scăderea vizibilității.
Tot de joi, 10 decembrie, de la ora 11.00, în mai multe județe, inclusiv în Prahova a intrat în vigoare o informare meteo de ploi, în general moderate cantitativ, și de intensificări ale vântului.
„În intervalul menționat, temporar, vor fi precipitații în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie în sudul, estul, apoi și în centrul țării și mixte la munte. Cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 30 l/mp. Pe alocuri, în Moldova și în zona montană vor mai fi depuneri de polei. Local, vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 40…50 km/h, iar pe crestele montane de peste 70…80 km/h”, a precizat ANM.