Masă de post cu 38 de E-uri. Avertismentul Info Cons

Fiecare dintre noi adoptă un regim alimentar după bunul plac, alții după starea de sănătate sau după recomandarea nutriționiștilor sau a doctorilor. Părerile sunt împărțite, unii oameni preferând să consume și produse de origine animală, alții însă, limitându-se doar la legume, fructe și pește.

Postul Nasterii Mantuitorului sau Postul Craciunului la ortodocși, acest post tine 40 de zile, incepand cu data de 15 Noiembrie 2020 si sfarsind la 25 Decembrie 2020.

Pe lângă multe variante pe care le putem lua în considerare, avem și pate-ul vegetal, de post, împreună cu  margarina, care puse pe pâine alcătuiesc un sandvich simplu, rapid și gustos.

În urma studiilor pe care le-a efectuat InfoCons a ajuns la concluzia că un astfel de sandvich, care este consumat atât de adulți, dar și de cei mici, poate ajunge să conțină chiar și 30 de E-uri! Acesta poate fi consumat ca o gustare sau poate înlocui o masă întreagă.

Într-un astfel de sandvich putem găși următoarele E-uri:

1.       Pate de post în care se regăsesc  15 aditivi alimentari și anume

E-uri

Nr. de produse în care acestea sunt prezente

E407 [3]

22 (95.65%)

E621 [4]

21 (91.30%)

E301 [5]

16 (69.56%)

E150 [6]

14 (60.86%)

E330 [7]

13 (56.52%)

E481 [8]

11 (47.82%)

E452 [9]

11 (47.82%)

E415 [10]

11 (47.82%)

E472 [11]

10 (43.47%)

E451 [12]

10 (43.47%)

E120 [13]

10 (43.47%)

E635 [14]

8 (34.78%)

E508 [15]

5 (21.73%)

E412 [16]

5 (21.73%)

E316 [17]

4 (17.39%)

E466 [18]

3 (13.04%)

E516 [19]

3 (13.04%)

E472a [20]

2 (8.69%)

Puteți găsi studiul făcând click aici. [21]

2.       Margarină, în care putem cu ușurință identifica până la 6-8 e-uri într-un singur produs, printre care:

E100 [22] – curcumina – colorant sintetic, poate duce la scăderea glicemiei;

E160b [23] – colorant sintetic obținut  din organisme modificate genetic;

E202 [24] – sorbat de potasiu, conservant sintetic, poate provoca tulburări de digestive grave;

E476 [25] – emulgator sintetic – are un efect toxic moderat și poate provoca alergii.

Putem regăși studiul făcând click aici. [26]

3.       Pâine, în care putem găsi 7 aditivi alimentari într-un singur produs, și anume:

E160 [23] – Beta-caroten

170 [27] – Carbonat de calciu

E200 [28] – Acid sorbic

E223 [29] – Metabisulfit de sodiu

E262 [30] – Acetat de sodiu

E263 [31] – Acetat de calciu

E270 [32] – Acid lactic

E282 [33] – Propionat de calciu

E300 [34] – Acid ascorbic

E304i [35] – Palmitat de ascorbil

E322 [36] – Lecitină

E330 [37] – Acid citric

E471 [38] – Mono și digliceridele acizilor grași

E472 [39] – Esterii acetici ai mono- şi digliceridelor cu acizi grași

E475 [40] – Esterii poliglicerici ai acizilor grași

E481 [41] – Stearoil 2 lactilat de sodiu

Puteți găsi studiul făcând click aici. [42]

ATENȚIE! Alimentele care conțin aditivii E160, E170, E200, E223, E262, E270, E300, E472, E475 sau E481 nu pot fi folosite în alimentația copiilor mici sau sugarilor.

Pentru a întregi această gustare și a avea un nivel de saturație mai mare, putem adăuga:

4.       Un pahar cu Lapte de soia în care putem cu ușurință identifica până la 5 E-uri într-un singur produs, printre care: Fosfați (E341 [43]), caragenan (E407 [44]), gumă gellan (E418 [45]), gumă carruba (E410 [46]) sau dioxid de siliciu (E551 [47]).

Puteți citi tot studiul făcând click aici. [48]

și ca desert

5.       O bucată de Halva în care se regăsesc 3 E-uri și anume:  E965(i) [49]: sirop de maltitol, stabilizatori și îndulcitor care poate avea efect laxativ, E420 [50]: sorbitol, îndulcitor hipocaloric care poate produce balonare şi flatulenţă și E330 [37]: acid citric.

Puteți citi întreg studiul făcând click aici. [51]

Adunându-se astfel doar la o singură masă 38 de aditivi alimentari.

Recomandat este să avem 3 mese pe zi, uneori chiar și cu mici gustări între ele. Dacă adunăm și aditivii alimentari de la celelalte alimente/sucuri consumate în ziua respectivă, ne trezim că am ingerat un număr destul de mare de E-uri, uneori acestea repetându-se în dieta din acea zi, fapt care poate dauna.

„Și produsele de post conțin E-uri. Trebuie să fiți atenți la câte E-uri consumați într-o zi. Nu uitați să citiți etichetele produselor înainte de a le consuma! InfoCons vă pune la dispoziție aplicația InfoCons coduri de bare, pe care o puteți descărca gratuit de pe orice dispozitiv iOS sau Android și unde puteți scana etichetele produselor.

De asemenea, nu uitați că, dacă întâmpinați o problemă, puteți apela numărul 021 96 15, număr cu tarif normal în rețeaua Telekom și consultanții noștri vă vor oferi informații despre cum puteți depune o sesizare. Vă rugăm să țineți seama că, pentru o sesizare eficientă, trebuie să prezentați bonul fiscal.

Să  consumăm responsabil cu o9atitudine!”

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596