- Publicitate -

18 ianuarie este considerată cea mai deprimantă zi a anului – Ce înseamnă Blue Monday?

Blue Mondey, în traducere – lunea tristă, se atribuie celei de-a treia zi de luni a fiecărui an. Tradiția desemnării acestei zile are deja 15 ani și are la bază criterii mai mult sau mai puțin științifice.

Această marcare a celei mai triste zi a anului este, de fapt, un prilej de a reflecta asupra uneia dintre bolile acestui secol: depresia.

- Publicitate -

Studiile făcute în urmă cu mai mulți ani arătau că până în 2030, depresia risca să devină principala cauză a mortalității. Între timp, a apărut pandemia, lockdown-ul, izolarea care a accentuat acestei stări.

Teoria despre „Blue Monday” a apărut în 2005 și îi aparține psihologului britanic Cliff Arnall. Acesta a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula care este ziua cea mai deprimantă din an.

- Publicitate -

A luat în considerare mai mulți factori: condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, câte zile au trecut de la sărbătorile de iarnă, câte zile au trecut de la încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie.

În luna ianuarie ne resimțim serios și după abuzurile de sărbători, alcool și alimente. La acestea se adaugă așteptarea câtorva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil și nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze.

Studiile au mai demonstrat că cea de-a treia zi de luni din ianuarie corespunde unui vârf de absenteism la locul de muncă, iar un alt studiu a evidenţiat o anumită creştere a numărului cererilor de divorţ care sunt depuse în instanţă.

- Publicitate -

Ca remediu, specialiștii recomandă cât mai multă mișcare, dacă este posibil în sălile de sport sau practicarea sporturilor de iarnă.

surse: CNN și Digi24

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -