Amenințarea că își vor pierde sprijinul politic dacă nu-și achită cotizațiile i-a făcut pe social-democrații restanțieri să scoată bani din buzunar pentru partid. Unii au avut de dat chiar și câteva milioane de lei vechi, pentru că au uitat să mai plătească de la alegerile din iunie 2012.
Pe lista restanțierilor se numărau doi primari și 84 de consilieri locali (vezi AICI știrea), care riscau să-și piardă sprijinul politic și chiar mandatul de ales câștigat în iunie 2012. Termenul limită până la care trebuiau să vireze cotizațiile restante a fost 10 iulie, numai că mai toți și-au achitat datoriile la scurt timp după decizia Biroului Permanent al PSD Prahova. În urma centralizării datelor la nivelul județului Prahova, conducerea PSD a ajuns la concluzia că în 22 de localități sunt probleme legate de achitarea cotizației, pe listă regăsindu-se organizațiile locale din Brebu, Breaza, Drăgănești, dar și din Mizil. „Am și virat sumele la centru. A fost o ședință foarte bună. Suntem chiar excedentari. Ne-am adus aminte că puterea este vremelnică și că legătura dintre membru de partid și partid este cotizația”, a declarat Mircea Cosma, președintele PSD Prahova.
