Cu 24 de ore înaintea Convenţiei PDL, la finalul căreia va fi ales preşedintele partidului, presiunea asupra electorilor este tot mai mare.
Astfel, surse din PDL Ploieşti susţin că electorii organizaţiei municipale ar fi primit pixuri cu pastă de culoare neagră pentru a vota cu elena Udrea, în caz contrar putând fi sancţionaţi chiar şi cu excluderea din partid. Această inedită iniţiativă a fost luată la două zile după ce preşedintele PDL Prahova, Roberta Anastase, a declarat public că o susţine pe Udrea la şefia partidului (detalii AICI). Contactat de observatorulph.ro, preşedintele PDL Ploieşti, Adrian Dobre, a infirmat această informaţie. "Electorilor le-au fost împărţite doar documentele de acces şi o hartă cu parcarea Romexpo unde va avea loc convenţia. Eu voi vota cu propriul pix, nu cu unul cu pastă neagră" a spus Dobre.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, recent, că se fac presiuni la nivelul organizaţiilor PDL din ţară şi că o va invita oficial pe Elena Udrea la şedinţa Colegiului Director Naţional pentru a afla despre ele chiar de la preşedinţii de organizaţii. "Dânsa probabil nu ştie, dar se fac astfel de presiuni şi o să o şi invit oficial azi să vină la şedinţa Colegiului Director Naţional de vineri, deşi nu este membră, pentru că probabil nu ştie (…) declaraţia preşedintelui de organizaţie, că pe el l-a sunat un domn în numele doamnei", a afirmat Vasile Blaga.
La şefia PDl candidează Vasile Blaga, Elena Udrea şi Monica Macovei.