Vacanța de Sfânta Maria este una dintre cele mai așteptate de peste an. Marea e cel ma aglomerat loc în aceste zile. Peste 115.000 de turişti şi-au făcut rezervări pe litoral. În cele mai multe hoteluri, nu mai e nicio cameră liberă de câteva săptămâni.
Marea problemă a turiştilor, potrivit Observator, este că apa a ramas tot rece.
„E foarte rece apa. Momentan este foarte rece, sperăm să se mai încălzească. Eu din Germania am venit pentru marea de aici, din România, dar m-am descurajat”, mărturiseşte un turist.
„Îmi e frig! (n.r. Preţurile sunt) mari. Am fost în Turcia şi nu se compară cu ce e la noi. Cinci zile stăm, sperăm ca măcar să avem o zi cu soare, să ne bucurăm şi noi de vacanţa pe care o sărbătorim o dată pe an. Vrem soare puternic, ca în alte ţări”, spune un turist.
Cu toate astea, cele mai multe hoteluri sunt ocupate complet.
„Gradul de ocupare pentru acest weekend este de 100%. Pentru cei care nu au apucat să-şi facă rezervare, vom mai avea disponibilitate doar pentru luni şi marţi, un procentaj de 20%.
Preţurile pornesc de la 600 de lei pe noapte cu mic dejun inclus pentru doi adulţi”, spune Elena Drăghici, reprezentant hotel.