Bogdan Radu, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Alba Iulia, și-a ucis fiul de doar un an pentru a se răzbuna pe fosta iubită.
Sâmbătă noapte, tânărul, care locuia într-un apartament cu chirie, se certa cu fosta iubită prin mesaje, însă la un moment dat acesta nu a mai răspuns.
Femeia a sunat la 112 și a anunțat autoritățile că ceva s-ar fi putut întâmpla în apartamentul în care stătea Bogdan. Polițiștii nu au fost lăsați de către proprietarul apartamentului să spargă ușa.
Proprietarul a venit cu cheile pentru a descuia ușa, însă a descoperit că aceasta era încuiată pe interior, polițiștii fiind nevoiți să o spargă.
În interior, anchetatorii au descoperit că tânărul și-a ucis copilul în vârstă de un an, prin spânzurare, apoi și-a luat viața prin același mod.
„În noaptea de 25/26 martie 2023, în jurul orei 01,00, o femeie de 25 de ani, din Alba Iulia a sunat la 112, exprimându-și îngrijorarea în legătură cu fiul său, în vârstă de un an, pe care-l lăsase în grija fostului său partener, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Alba Iulia, cu care ar fi avut un schimb de mesaje, fără ca din acestea să rezulte, în mod explicit, faptul că viața minorului ar fi în pericol.
Inițial, bărbatul a răspuns la telefon și a dat asigurări că fiul său este bine, exprimându-și disponibilitatea de a demonstra acest lucru, însă a refuzat să comunice unde se află, iar ulterior nu a răspuns la telefon și nici la ușa apartamentului situat într-un bloc de pe strada Livezii din Alba Iulia, în care locuia cu chirie.
Polițiștii l-au identificat pe proprietarul apartamentului, un bărbat din municipiul Turda, județul Cluj, care nu și-a dat acordul pentru forțarea ușii apartamentului și s-a deplasat la Alba Iulia pentru a deschide și a permite accesul polițiștilor în apartament.
Întrucât ușa de acces era blocată, din interior, s-a pătruns în apartament prin forțarea acesteia. În interiorul acestuia, cei doi au fost găsiți decedați, spânzurați.
La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă, formată din polițiști criminaliști și de investigații criminale, care efectuează cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment”, a transmis IPJ Alba printr-un comunicat.
