Acuze la adresa rețelei sociale Instagram, deținută de compania Meta. E vorba despre stimularea tulburărilor de alimentație și problemele de sănătate mintală, de la anxietate și depresie, la dependență și tentative de suicid, în cazul adolescentelor.
Două noi procese au fost intentate împotriva Meta, compania mamă a celor două rețele sociale Facebook și Instagram. Asta pentru că „ar fi contribuit la criza de sănătate mintală în rândul copiilor și adolescenților din Statele Unite”, scrie ABC News.
Într-unul dintre procese, doi părinți din Kentucky, Jennifer și Benjamin Martin, acuză Instagram. Ei susțin că rețeaua a creat mixul perfect de „dependență, comparație socială și expunere la conținut dăunător” pentru fiica lor Alexandra Martin, acum în vârstă de 19 ani, relatează scoala9.ro.
Alexandra ar fi fost expusă la conținut nepotrivit legat de tulburările de alimentație. Fata a început ulterior să prezinte simptome de anxietate și depresie.
Adolescenta a fost diagnosticată cu anorexie și a avut nevoie de spitalizare pentru a urma un tratament adecvat acestei afecțiuni. În 2019, Alexandra a încercat să se sinucidă, de două ori, și din nou a avut nevoie de spitalizare.
„Utilizarea rețelelor sociale a coincis, în cazul Alexandrei, cu un declin constant, dar sever, al sănătății sale mintale”, se arată în proces. „Era dependentă de Instagram și nu se putea opri din utilizarea aplicației. Asta chiar și atunci când produsul social media îi direcționa tot mai mult conținut dăunător”, potrivit sursei citate.
Cel de-al doilea proces a fost intentat de familia unei alte adolescente, tot din Kentucky, notează ABC News. Mama ei, Candace Wuest, susține în proces că fata avea 12 ani când a devenit dependentă de Instagram. În cele din urmă, a încercat să se sinucidă, ca o consecință a acestei dependențe.
Și în cazul ei, se arată în proces, dependența de Instagram a coincis cu „un declin constant, dar sever al sănătății sale mintale”.
Un purtător de cuvânt al Meta a refuzat să comenteze cele două procese, scrie ABC News, menționând că sunt „litigii active”.
