spot_img
- Publicitate -

Cea mai scumpă parcare din Ploiești este la Halele Centrale: 20 de lei ora. O ”plimbare” cu liftul costă 6 lei pentru fiecare nivel. Nu e noaptea minții?

Data:

Halele_Centrale_Ploiesti.JPG

Comercianții de la Halele Centrale din Ploiești sunt disperați din cauza tarifelor practicate de actuala administrație la servicii precum parcarea sau folosirea ascensorului.

- Publicitate -

Astfel, pentru a avea acces în parcarea din zona platoului Halelor Centrale, șoferii care fac aprovizionarea trebuie să plătească 5 lei pentru prima oră, apoi câte 20 de lei pentru fiecare 60 de minute, inițial tariful fiind de 50 de lei!

Piețarii trebuie să facă zilnic o cursă contra cronometru pentru că fiecare oră petrecută în parcare îi arde la buzunare întâi pe ei, apoi și pe clienți!

”Eu vând căpșuni cu 5 lei kg și am un rulaj de marfă foarte mare în această perioadă, care presupune staționarea îndelungată a mașinii de aprovizionare. Faceți dumneavoastă calculul cam câte kilograme ar trebui să vând eu ca din profitul de 50 de bani să plătesc 20 de lei o oră de parcare? Celor din conducere nu le pasă de noi, vor doar să ne stoarcă de bani. Am vrut să cumpărăm abonamente de parcare, dar ne-au spus că nu mai sunt valabile”, susține unul dintre comercianții nemulțumiți de tarifele impuse de conducerea Hale și Piețe.

Chic Chic deschide un nou magazin premium în Shopping City Ploiești

Chic Chic, destinația de referință pentru iubitorii de modă premium din România, anunță cu entuziasm deschiderea unui nou magazin în cadrul Shopping City Ploiești,...
- Publicitate -

Pe logica celor din conducerea societății Consiliului Local Ploiești ar trebui ca un kg de căpșuni să coste 5 lei, iar al doilea 20 de lei. Cum ar fi? Și asta nu e tot.

Comercianții de la etajul Halelor Centrale trebuie să plătească fiecare cursă cu liftul. Da, ați citit bine! O cursă costă 6 lei. Doar dus! Și doar pentru un nivel. De exemplu, cei care urcă de la subsol, unde se află camerele frigorifice la etaj plătesc două curse, adică 12 lei. Motivul? Se întoarce liftiera la bază. Nu e noaptea minții? 

Cum la etaj se află comercianții de carne de pui, de exemplu, care rulează câteva tone de marfă pe zi, lunar se înregistrează până la 300-400 de curse cu liftul. Înmulțiți cu 6 sau 12 lei cursa și veți ajunge la un cost suplimentar de până 2.400 de lei.

- Publicitate -

Toate aceste taxe se regăsesc în prețurile de vânzare de pe platoul și incinta Halelor Centrale. Și ne mai mirăm de ce ploieștenii preferă supermarket-urile…

În ceae ce privește construcția unei piețe noi în Ploiești, în locul rușinii denumită platoul Halelor Centrale, după ce observatorulph.ro a publicat ieri articolul Piața Centrală, rușinea Ploieștiului. Cine minte? conducerea Hale și Piețe SA Ploiești a transmis un punct de vedere care poate fi lecturat AICI.

P.S.: Aștept, firesc, und rept la replică din partea actualei conduceri de la SC Hale și Piețe SA în care să justifice aceste tarife aberante!

- Publicitate -

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar care rămân în suflet pentru totdeauna. Unul dintre ele, Teșila, locul unde liniștea munților, te...

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Trafic dat peste cap la Ghighiu, de Izvorul Tămăduirii

Traficul rutier se desfășoară cu dificultate la această oră...

Chic Chic deschide un nou magazin premium în Shopping City Ploiești

Chic Chic, destinația de referință pentru iubitorii de modă...

Pedeapsa violatorului de la locul de joacă din Ploiești

Un bărbat, care era angajat al unui loc de...

Lista școlilor din Ploiești unde vor avea loc reparații

Mai multe școli din Ploiești vor fi incluse în...

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, este prăznuit, anul...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...
- Publicitate -

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Cum poți deveni pilot de avion în Prahova, gratuit

În Prahova, la Aerodromul Strejnic, își desfășoară activitatea Școala...

Tzancă Uraganu, gest emoționant în ajunul Învierii

Ca la fiecare mare sărbătoare, Tzancă Uraganu, unul dintre...

Sera viitorului din Prahova produce trufandale pentru supermarketuri

Și în România se poate! Departe de imaginea clasică...