Am luat decizia de a vă provoca pe toți la construcția unei altfel de administrații a Ploieștiului. Una transparentă, bazată pe respectul față de cetățean și valorile comunității.
Noi, membrii redacției Observatorului Prahovean, am sintetizat ceea ce considerăm a fi principalele probleme pe care le are în acest moment administrația orașului. De asemenea, am încercat să sugerăm și posibile rezolvări ale acestora.
Așteptăm punctele voastre de vedere, atât ale cititorilor și membrilor comunității Observatorul, cât și ale acelora care au în comun valorile unice ale Ploieștiului pe adresa [email protected] sau pe pagina de Facebook a ziarului.
Putem completa împreună un manifest, un program de acțiuni concrete pe care să-l transmitem politicienilor și administratorilor orașului.
Dacă vor ține cont de cererile noastre, promitem că vom urmări zi de zi, minut cu minut, implementarea lor.
Te așteptăm și pe tine să fi parte a acestui demers fie și doar prin distribuirea acestui text pentru a genera o dezbatere reală în comunitatea ploieșteană.
De ce? Pentru că #Nouanepasadeploiesti!
1. Transparență totală a Primăriei Ploiești, a Consiliului Local Ploiești și a tuturor instituțiilor din subordinea acestora, inclusiv societăți comerciale, prin publicarea pe site-ul fiecărei instituții a următoarelor informații:
a) achizițiile efectuate, procedurile prin care au fost efectuate aceste achiziții, valoarea contractelor/plăților și a denumirea prestatorilor,
b) anunțurile de angajare și asigurarea accesului mass media și reprezentanților societății civile la concursurile organizate, în special pentru ocuparea posturilor de conducere,
2 Identificarea și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați pentru proasta gestionare a banului public, cum ar fi:
a) pierderea finanțării europene pentru diferite etape ale lucrărilor la următoarele investiții: reabilitarea liniilor de tramvai, construcția pasajului rutier de la Gara de Vest, Hipodromul Ploiești etc,
b) pierderea garanției de 10 ani oferită de constructor pentru stadionul Ilie Oană,
c) neexecutarea reparațiilor la acoperișul clădirii Halelor Centrale – fapt care pune în pericol siguranța acestei clădiri emblematice a Ploieștiului,
3 Constituirea de comisii de anchetă și publicarea raportului atât pe site-ul www.ploiesti.ro, cât și în mass media locale, pentru verificarea unor contracte controversate, precum:
– concesionarea Oborului,
– închirierea de spații comerciale la stadionul Ilie Oană,
– contractul de sponsorizare dintre Primăria Ploiești și OMV Petrom,
– activitatea fundației Copiii Noștri Ploiești,
– contractul cu evaluatorul Fidox și a principiilor după care această firma s-a ghidat în evaluările făcute pentru terenurile/clădirile municipalității și mai ales a spațiilor cu destinație “cabinet medic familie”
4 Fără cumetrii în administrație!
Interzicerea cu desăvârșire a ocupării de posturi de conducere a societăților din subordinea Consiliului Local Ploiești a unor persoane care au interes patrimonial direct legat de obiectul de activitate al societăților, atât ei, cât și membri ai familiilor, parteneri de afaceri sau societăți comerciale unde au fost angajați cu minimum un an înainte de obținerea funcției,
Nominalizarea membrilor AGA și CA-urilor societăților din subordine după criteriul competenței profesionale în domeniu și nu al apartenței la un partid politic, așa cum se procedează acum,
Interzicerea cu desăvârșire a nominalizării în AGA sau CA-urile societăților din subordine a unor consilieri locali sau persoane care au in interes patrimonial direct legat de obiectul de activitate al societăților, atât ei, cât și membri ai familiilor, parteneri de afaceri sau societăți comerciale unde sunt angajați,
Interzicerea numirii sau menținerii în funcția de “consilier al primarului” a unor persoane care au afaceri cu oricare dintre instituțiile menționate mai sus, atât ei, cât și membri ai familiilor, parteneri de afaceri sau societăți comerciale unde au fost angajați cu minimum un an înaintea obținerii funcției publice.
