- Publicitate -

În pragul crizei: mii de elevi din Prahova riscă să rămână fără transport gratuit la școală

O situație de criză se profilează în asigurarea transportului elevilor din Prahova. Trei firme care efectuează curse între Ploiești și diferite localități din județ susțin că nu mai pot asigura transportul gratuit al elevilor. Reprezentanții transportatorilor acuză liderul de asociere, compania C&I Internațional, că nu le achită contravaloarea acestui serviciu, deși Ministerul Educației a alocat fondurile necesare.

- Publicitate -

Inspectoratul Școlar Prahova a plătit abonamentele, dar banii nu au ajuns la transportatorii

Este vorba despre societățile de transport călători DST, Gritex Serv SRL și Victoria Ovidiu SRL, care transportă elevi între Ploiești și mai multe localități din Prahova. Acestea susțin că nu au primit contravaloarea transportului elevilor navetiști de la C&I Internațional, firma cu care s-au asociat la câștigarea licitației organizate de Consiliul Județean Prahova, deși C&I Internațional ar fi primit fondurile respective de la Inspectoratul Școlar Prahova.

Conducerea ISJ Prahova a confirmat pentru Observatorul Prahovean că este la zi cu plata abonamentelor celor peste 10.000 de elevi navetiști din județ, precizând că instituția nu se poate implica în rezolvarea neînțelegerilor dintre transportatori.

- Publicitate -

Petiție la Consiliul Județean Prahova

Într-o adresă transmisă recent de Gritex Serv SRL și Victoria Ovidiu SRL conducerii Consiliului Județean Prahova se arată că, de la începutul anului școlar 2025–2026, toate sumele provenite din abonamentele școlare au fost încasate de C&I Internațional, fără ca acestea să fie apoi direcționate în conturile celor două firme, așa cum este prevăzut în contractul de asociere.

Citește și Transportator din Prahova, scos din joc. Acuzații de abuz și bilete mai scumpe pentru navetiști

„Nu mai putem susține financiar transportul elevilor. Am solicitat conducerii Consiliului Județean ca sumele rezultate din contravaloarea abonamentelor să fie virate în conturile noastre”, a declarat, pentru Observatorul Prahovean, Marian Puiu, administratorul firmei Gritex, care asigură transportul de persoane pe ruta Ploiești–Măgula și retur.

- Publicitate -

„De la 1 iulie 2025 și până acum nu am primit niciun ban pentru transportul elevilor de la C&I Internațional”, a transmis și Baciu Valentin, administratorul companiei Victoria Ovidiu SRL, care efectuează curse pe ruta Ploiești–Colceag–Parepa și retur.

Litigiul ajunge în instanță

Reprezentanții DST, care transportă elevii care fac naveta între Ploiești și localitățile limitrofe, au confirmat pentru Observatorul Prahovean că au de recuperat de la C&I Internațional peste un milion de lei, în contabilitate figurând facturi neachitate încă din 2024.

„Am acționat compania în instanță și sperăm să recuperăm sumele restante”, au transmis reprezentanții DST redacției noastre.

- Publicitate -

Contactat de Observatorul Prahovean, Mario Soare, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, a declarat că a primit luna trecută o sesizare din partea mai multor transportatori pe această temă. „Credeam că s-a rezolvat între timp, dar o să verific”, a precizat Soare.

Pe de altă parte, în răspunsul transmis la memoriul transportatorilor, conducerea CJ Prahova se arată că disputa trebuie tranșată pe cale amiabilă sau în  intanță, fără a fi afectat însă programul de transport al elevilor.

Reprezentanții C&I Internațional nu au răspuns solicitării ziarului nostru pentru un punct de vedere.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -