- Publicitate -

Care sunt cele mai periculoase intersecții din Ploiești

Traficul din Ploiești devine tot mai complicat, iar în anumite intersecții, șoferii sunt frecvent implicați în accidente. Vă prezentăm o statistică a celor mai periculoase intersecții din Ploiești, după numărul de evenimente rutiere petrecute. Menționăm că statistica nu este oficială, în unele cazuri fiind vorbe de tamponări ușoare, în altele accidente grave.

  1. Intersecția dintre Șoseaua Nordului și Bulevardul Republicii

Deși este semaforizată, această intersecție rămâne una dintre cele mai periculoase din oraș. Cele mai multe accidente au loc în orele de vârf, când traficul este intens, dar și noaptea, după oprirea semafoarelor. Viteza și lipsa de atenție contribuie la riscuri ridicate.

- Publicitate -
  1. Intersecția dintre strada Găgeni și strada Văleni

Este o zonă cu trafic intens, iar lipsa unor semne clare de circulație duce des la neînțelegeri între șoferi. Mulți șoferi se grăbesc, mai ales la orele de vârf, ceea ce crește riscul de accidente.

  1. Intersecția dintre strada Cerceluș și strada Sitarului

Străzile sunt înguste, iar vizibilitatea este slabă. Mașinile parcate aproape de colțuri îngreunează circulația și pot duce la tamponări.

- Publicitate -
  1. Intersecția dintre strada Rudului și strada Plăieșilor

Accidentele se întâmplă adesea pentru că șoferii accelerează în încercarea de a prinde verdele de la semaforul apropiat, care are un timp de funcționare scurt.

  1. Intersecția „5 Drumuri” – Cartier Mihai Bravu

O intersecție complexă, unde se întâlnesc cinci artere, iar vizibilitatea este relative redusă. Deși în zonă există indicatoare de circulație, confuziile între șoferi duc frecvent la tamponări.

  1. Bulevardul Independenței și strada Cerceluș

Este o zonă cu trafic intens și circulație constantă, iar aglomerația din timpul zilei, precum și forțarea semaforului crește riscul de coliziuni.

- Publicitate -
  1. Intersecția de la Spitalul Județean Ploiești

Este o zonă cu trafic intens, mai ales din cauza ambulanțelor și a mașinilor. Nu există o bandă specială pentru urgențe, iar traficul din mai multe direcții face ca blocajele și incidentele să fie frecvente.

  1. Intersecția dintre strada Lupeni și strada Democrației

Intersecția este semnalizată doar cu un indicator de „Stop”, iar lipsa unui semafor contribuie la riscul crescut de coliziuni, mai ales când șoferii nu acordă prioritate.

Pe lângă intersecțiile periculoase, în Ploiești există și câteva zone unde traficul intens generează probleme de circulație și un risc crescut de incidente.

  1. Sensul giratoriu de la Biserica „Sfinții Împărați”

Este o zonă cu trafic foarte aglomerat, mai ales dimineața și după-amiaza, când fluxul de mașini crește. Intrările și ieșirile din giratoriu creează deseori blocaje și confuzii.

- Publicitate -
  1. Bulevardul Independenței

Una dintre cele mai circulate artere din oraș, aproape tot timpul zilei. Traficul este constant, iar trecerile de pietoni și stațiile de autobuz contribuie la îngreunarea circulației.

  1. Sensul giratoriu de lângă Ploiești Shopping City

În această zonă au loc frecvent accidente, mai ales pentru că mulți șoferi nu acordă prioritate celor deja aflați în sens. Traficul este aglomerat mai ales în weekend, când zona comercială atrage foarte mulți vizitatori.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -

5 COMENTARII

  1. Bulevardul Independentei – ati insistat pentru montarea bumperelor dupa accidentul mortal de anul trecut, care si acestea contribuie la ingreunarea circulatiei.Este greu sa sincronizam semafoarele, pentru a avea flux.In Ploiesti sunt peste 110.000 autoturisme, strazile au ramas aceleasi, ba chiar s-au degradat.Administratia locala doarme si mereu acuza lipsa fondurilor pentru investitii, dar nu aplica la fonduri europene, toti care s-au perindat pe la primarie, au stat cu mana intinsa la Bucuresti

    • Din ce scrieti dumneavoastra, reiese ca redactia a avut perfecta dreptate, acele bumpere trebuiau montate.
      As mai avea o lista intreaga cu astfel de locuri, in care se circula in mod curent cu 90-100 km/h, ca pe Cantacuzino.
      Restul problemei, cu fluxul si carosabilul, e treaba Primariei si se poate reglementa.

  2. Din articol reiese ca majoritatea cauzelor sunt legate de fortarea semafoarelor cu viteza excesiva si de proasta semnalizare a intersectiilor. Corect.👍
    Toate astea se pot rezolva destul de simplu, fara mari costuri, dar problema este ca multele autoritati din Ploiesti, care pot lua masuri sau da avize, nu misca nimic decat daca este deranjat vreun consilier local din zona sau iese vreo spaga.🤑
    Si de unde atatia consilieri locali, ca majoritatea si-au facut vile in alte parti…😭

  3. La fiecare semafor sunt mereu masini care trec pe rosu plin, galen e deja noul verde. Se rezolva cu sistem de supraveghere in fiecare intersectie sau mai multa politie in oras.

  4. Intersectia dintre strada Negru Voda si Zefirului!
    Daca mergi cu viteza legala nu reusesti sa opresti la timp pentru ca, dupa curba, stopul / intersectia devin vizibile f tarziu. Incearca sa opresti o masina de 2 tone care merge cu 50 km / h cand vezi stopul de la 23 m. Fizica pe care am invatat-o la scoala spune ca vei depasi intersectia cu aproximativ 18 metri. Asta este ruleta ruseasca, daca ai noroc sa nu treaca nimeni pe strada Zefirului, scapi.
    Ar trebui montate relantisoare si semne de avertizare inaintea curbei.
    Daca se intra pentru prima data pe strada aceasta sunt sanse mari sa nu mai iesi intreg!
    Autoritatile? Dupa sesizarea facuta de mine in legatura cu situatia de acolo au mutat stopul din curtea service-ului auto pe trotuar. Si atat!
    Banuiesc ca este un bussines pt toti: Politia mai ridica un permis si da cate o amenda, service-urile lucreaza pe bani frumosi, Pompierii cu descarcerarea, avocatii asigurarilor sunt platiti si ei, si uite asa functioneaza si economia…

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Voxpublica

Murături și diplomație

Cum or fi pus-o pe doamna Toiu ministru de...

Vrei să schimbi cartea de identitate cu una electronică? Să nu pățești ca mine

Recent, am încercat să-mi schimb cartea de identitate cu...

Codul roșu care n-a fost. Mai bine, că oricum stăm prost

În ultimele zile, conform ANM, venea urgia peste noi....
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -