Mandatul primarului Ploieștiului, Andrei Volosevici, se va încheia la finele lunii octombrie. Promisiunile edilului din campania electorală, dar și din cei patru ani de mandat nu s-au materializat în niciun fel. Este și cazul mult promiselor parcări supraetajate.
În campania electorală din 2020, dar și în primii ani de mandat, primarul Andrei Volosevici a promis construirea mai multor parcări supraetajate în Ploiești, proiecte care nu s-au materializat până la această dată.
Primele două parcări promise de edilul Volosevici ar fi trebuit realizate pe strada Dealul cu Piatră din Malu Roșu și în zona Democrației.
În 2022, Primăria Ploiești a demarat inclusiv procedura de scoatere la licitație a studiilor de fezabilitate pentru cele două parcări, precum și a PUD-ului pentru parcarea supraterană din zona Democrației.
Un an mai târziu, însă, suma prevăzută în bugetul local pentru parcarea de pe strada Dealul cu Piatră era redistribuită pe motiv că există un impediment pentru realizarea parcării supraetajate. Lățimea străzii era insuficientă pentru cele două căi de circulație cu dublu sens.
Cât privește parcarea supraterană de pe strada Democrației, din apropierea stației de tramvai, aceasta nu a fost construită până la această dată.
Citește și: Parcările supraterane promise de Volosevici la Hale și Malu Roșu au rămas pe hârtie. Ce motive invocă primăria
Promisiunile primarului Andrei Volosevici nu s-au oprit însă la cele două proiecte nerealizate.
În aprilie 2022, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, prezenta un alt proiect legat de realizarea unei parcări supraetajate în zona platoului de la Halele Centrale din Ploiești, pe terenul unde la acea dată era sediul SC Hale și Piețe, precum și o serie de chioșcuri.
Parcarea (P+3 etaje) ar fi trebuit să fie realizată pe strada Griviței și urma să aibă o capacitate de 159 de locuri.
Citește și: Cum va arăta parcarea din zona Halelor Centrale
La mai bine de la un an de la prezentarea proiectului 3D al parcării de la Halele Centrale din Ploiești, în 2023, primarul Volosevici a anunțat că s-au modificat normativele pe parcări, motiv pentru care urmau să fie refăcute studiile de fezabilitate.
Cert este că, la această dată, la patru ani de la preluarea mandatului de către primarul Andrei Volosevici, nu au demarat lucrările la niciuna dintre cele trei mult promise parcări. Despre finalizarea acestora nici nu poate fi vorba.
P.S. Așteptăm de la cititori și alte propuneri de nerealizări ale viitorului fost primar Andrei Volosevici.