Astăzi, 6 iunie, invitatul lui John Cristea la Podcast Generația lui John a fost Constantin Țurlea. Acesta este președinte al Asociației Județene de Șah Prahova și promovează proiectul național “Șah în școală”.
Constantin Țurlea a descoperit șahul de la vârsta de 8 ani. Nu a fost dragoste la prima vedere, însă a fost o curiozitate suficientă pentru a îi stârni interesul despre cum se joacă șah. Tatăl lui Constantin i-a fost alături și i-a indicat primele mutări pe tabla de șah.
Citește și: Interviu cu Victor Dorobanțu, ploieșteanul care îl interpretează pe “Thing” în serialul “Wednesday” de pe Netflix
Astăzi, Constantin Țurlea este un șlefuitor al minților, un antrenor pentru viitor și, evident, un maestru al partidelor de șah.
În cadrul podcastului, invitatul a vorbit despre importanța șahului în dezvoltarea tinerilor.
“Șahul le stimulează gândirea. Cei mici încep să gândească totul în mod logic, iar asta îi ajută mai târziu atunci când trebuie să ia decizii importante în viață.”, a spus Constantin Țurlea.
“De șah nu ai cum să te plictisești. Există întotdeauna o nouă provocare pe tabla de șah, iar fiecare mutare poate fi ultima dacă muți greșit”, a adăugat Constantin Țurlea.
Citește și: Interviu cu prahoveanca Alexandra Catrangiu, designer vestimentar: ”Dorința mea este de a crea piese unicat sau în ediții limitate”
În episodul curent este prezentată o tablă de șah magnetică, ideală pentru cei care sunt dornici să joace șah oriunde și să aibă o perspectivă cât mai amplă asupra jocului. Tabla de studiu al șahului este creată de Delia Duca.