Biserica Înălțarea Domnului/Eroilor din Ploiești a anunțat, printr-o postare pe pagina de Facebook, trecerea la cele veșnice a preotului Mihai Marian Băzăvan, ctitorul bisericii.
„Ctitorul bisericii și părintele nostru, preotul Mihai Marian Băzăvan, a fost chemat la viața veșnică”, se arată în mesajul transmis de parohie.
Programul slujbelor religioase
Potrivit anunțului, slujbele de pomenire și înmormântare se vor desfășura conform următorului program:
- Joi, 30 iulie, ora 19:00 – slujba de citire a Evangheliilor Învierii (rânduiala „stâlpilor”)
- Vineri, 31 iulie, ora 8:30 – Sfânta Liturghie
- Vineri, 31 iulie, ora 11:00 – slujba de înmormântare
„Nu plângem doar plecarea unui preot” – mesajul unei enoriașe
Vestea a stârnit un val de reacții din partea celor care l-au cunoscut. Una dintre enoriașele parohiei a transmis un mesaj de rămas-bun:
„Cu adâncă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a părintelui nostru drag. Astăzi nu plângem doar plecarea unui preot, ci despărțirea de un om care și-a dăruit viața lui Dumnezeu și oamenilor. Prin credința, înțelepciunea și puterea sa de muncă, a ridicat nu doar zidurile unei biserici de o frumusețe aparte, ci și sufletele celor care i-au fost aproape. Lăcașul sfânt pe care l-a construit va rămâne peste ani și generații mărturia vie a dăruirii sale, un dar neprețuit lăsat întregii comunități.
Părintele a fost mai mult decât un slujitor al altarului. A fost un sprijin pentru cei aflați în nevoie, un sfătuitor pentru cei împovărați și un om care a știut să unească oameni, să aducă pace, înțelegere și iubire între membrii comunității sale. Prin exemplul său de credință, bunătate și smerenie, a lăsat urme adânci în inimile tuturor celor care l-au cunoscut.
Rămânem cu recunoștință pentru tot ceea ce a zidit, atât în piatră, cât și în suflete. Deși a plecat dintre noi, moștenirea sa spirituală va continua să lumineze drumul celor care îi vor urma exemplul.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l așeze în ceata drepților, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit. Veșnică să-i fie pomenirea!”
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
