- Publicitate -

Chirurgul Dan Oprea (SJU Ploiești) trage un nou semnal de alarmă: ”E grav! Operăm 2-3 pacienți pe zi și avem azi 17 în așteptare. Terapia intensivă e blocată cu pacienți din alte județe”

Vocea medicului Dan Oprea, chirurg la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, este una dintre puținele care s-a făcut auzită în ultimii ani, motiv pentru care medicul este apreciat și respectat, dincolo calitățile profesionale. Dan Oprea nu s-a sfiit niciodată să vorbească despre problemele reale pe care le întâlnește zi de zi în cel mai mare și mai important spital din Prahova, fără să-i pese vreodată de un sistem care refuză să se pună pe picioare.

- Publicitate -

UPDATE Control la spitalul județean de urgență Ploiești după dezvăluirile chirurgului Dan Oprea

Cu puțin timp înainte de a intra într-o nouă operație, exasperat de ceea ce are de făcut în secția de chirurgie, respectiv de imposibilitatea de a opera și apoi de a trata cum se cuvine la terapie intensivă, medicul Dan Oprea a scris pe pagina personală de facebook:

”Mă gândesc că pacientul este în centrul sistemului sanitar românesc!!! Așa spun ăștia….

Noi, la Spitalul Județean de Urgențe Ploiești vedem că nimănui nu-i pasă de nimic…

Nu putem îngriji pacienții! Nici măcar urgențele nu mai pot fi tratate rapid!”

L-am contactat pe Dan Oprea, încercând să aflăm mai multe detalii despre situația care l-a determinat să reacționeze din nou.

Dan Oprea: ”Intru acum în operație. Ce să îți spun? E grav și nimic nu se mișcă, deși s-ar putea face multe. Se fac tot felul de investiții, nu zic că nu sunt bine, știu că vin și bani spre spital, însă uite că nu se mișcă deloc cum ar trebui. 

Concret, sunt exasperat de faptul că pot opera 2-3 pacienți pe zi, iar lista de așteptare pentru intrarea pe mesele de la chirurgie este de 17 persoane(ASTĂZI!) 5 sunt reprogramați de ieri. Necazul e că ne sunt aduși pacienți din alte județe, cum ar fi Buzăul, motivându-se că acolo nu sunt specialiști. Știu, și ei sunt tot oameni, și ei trebuie operați și tratați, dar uite că nu reușim să îi rezolvăm pe ai noștri, pe cei din Prahova.

Nu pot să înțeleg de ce mai avem terapie intensivă Covid, când pe secția respectivă sunt în medie cam 8 cazuri. Gata! S-a dus și Covidul ăsta! Să se facă o secție în alt spital, acum că nu mai e așa presiune și să ne facă nouă, aici, terapie intensivă suplimentară pentru toate celelalte cazuri. Și nu cer pentru noi, cer toate astea pentru pacienți!

Nici personal nu avem suficient. Abia fac față cei din UPU și sunt puțini care se pricep. Se pasează de la o gardă la alta și listele cu pacienți se măresc, starea lor se complică. Imaginează-ți cum ajung la chirurgie.

Să îți spun de ce ne-au plecat cardiologii și radiologii și alți medici specialiști de pe secții! Nu au vrut să mai fie sclavi la UPU. Una-două, erau solicitați să coboare, deși personalul UPU ar fi trebuit să se poată descurca. Lasă-ți pacienții de pe secție și du-te la 50 de solicitări pe noapte de cazuri cardio, dintre care jumătate nu aveau ce să caute la UPU și blocau efectiv activitatea. O triere făcută de profesioniști nu ar mai fi solicitat medicii specialiști de pe secții. Sunt nume mari care au plecat. S-au săturat și s-au dus… Alții nu mai vin… Normal să plece, când ajungă să facă și treaba de la UPU, deși acolo salariile sunt aproape duble. Căutați-i și întrebați-i pe toți cei care au plecat. 

Administrativul de la noi face ce poate, dar sistemul sanitar în ansamblu e defect.

Tot cer să discutăm cu directorul medical la raportul de gardă, să încercăm să aducem situația la un nivel suportabil și pentru noi și pentru pacienți. Și el e copleșit de situație, mai-mai să demisioneze.”

L-am întrebat pe chirurgul Dan Oprea ce părere are despre proiectul Spitalului Municipal de Urgențe Ploiești, dacă va fi un sprijin real pentru cel al Județean, putând să degreveze situația.

Dan Oprea: ”Sincer, o tâmpenie! Toți primarii vor să își facă spitale. Până aici e bine, apreciez, dar nimeni nu-și pune problema personalului medical. Ei chiar nu văd că e insuficient, că ne pleacă oamenii pe capete? Da, pleacă și pentru că unele spitale sunt vechi, dar în primul rând vor să plece din acest sistem sanitar bolnav. Sistemul nu e atractiv. Cu cine faci spital nou, cu pereții și pacienții pe care nu va avea cine să îi opereze, să îi trateze? 

Susțin ideea că am avea nevoie de un spital județean nou. Asta e soluția! Să nu se mai bage miliarde în ăsta vechi, depășit de mult timp. S-a făcut câte ceva înainte de pandemie, s-au reabilitat niște secții, dar e prea puțin. Apoi, s-a ales praful de tot efortul. Se face și acum câte ceva, dar nu cred că mai merge așa. Trebuie unul nou!” 

Revenim cu noi detalii și puncte de vedere de la SJU Ploiești.

Sondaj Observatorul Prahovean

2 COMENTARII

  1. CA MEDIC SI CA OM JOS PALARIA , AM FOST OPERATA DE DOUA ORI DE DUMNEALUI …SISTEMUL MEDICAL DIN PLOIESTI LASA DE DORIT …NE FACE SA MURIM CU ZILE….SI AU DE SUFERIT ..SI O PARTE ..DINTRE MEDICI

  2. Dureros de adevarat !!! din pacate ca dul dr mai sunt citiva ( doar) medici dedicati meseriei , asemenea si asistente ( citeva) si infirmieri. in rest delasare totala, lipsa de empatie , neprofesionalism. directai de senatate publica si MS nu se implica sa operationalizeze si celellate spitale Valeni, Campina , CFR.

Comments are closed.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Salariul minim brut va crește la 1 octombrie

Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern ce privește creșterea salariului minim brut la 3.300 de lei, fără sporuri...

O mașină a luat foc pe autostrada A3 București-Ploiești. Circulație oprită pe sensul spre Ploiești

Traficul rutier este oprit pe autostrada A3 București-Ploieștși, la km 23, în zona localității Moara Vlăsiei, după ce un autoturism a luat foc. Centrul INFOTRAFIC...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Salariul minim brut va crește la 1 octombrie

Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern ce privește creșterea salariului minim brut la 3.300 de lei, fără sporuri...

Noi imagini cu explozia de la magistrala de gaze de la Călimănești – FOTO

Explozia a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, la o magistrală de gaze, în dreptul localității Călimănești din județul Vrancea, pe un...

O mașină a luat foc pe autostrada A3 București-Ploiești. Circulație oprită pe sensul spre Ploiești

Traficul rutier este oprit pe autostrada A3 București-Ploieștși, la km 23, în zona localității Moara Vlăsiei, după ce un autoturism a luat foc. Centrul INFOTRAFIC...

Cum se lucrează azi pe șantierul Bulevardului Castanilor [FOTO-VIDEO]

Reporterul Observatorul Prahovean a fost prezent, joi dimineață, pe șantierul Bulevardului Castanilor. Este a treia zi de la închiderea traficului rutier pentru lucrările de...

Av. George Botez, consilier local, reacție privind lipsa subvenției la apă caldă: „Ploieșteni, stați liniștiti! Domnii Nanu si Volosevici lucrează pentru dumneavoastră!”

Consilierul local George Botez susține că, potrivit unor surse, „datoriile bugetului local, curente si restante, depăsesc cu mult valoarea bugetului”. Legat de lipsa subvenției...
Emisiuni
- Publicitate -

Elevii unui colegiu din Ploiești acuză că învață în condiții improprii. Reacția conducerii: Avem avizele ISU [FOTO]

Deși pare greu de crezut, elevii Colegiului Spiru Haret din Ploiești care urmează să susțină examenul de Bacalaureat în acest an sunt obligați să...

Supermarket La Cocoș, sponsor al evenimentului „Armata României este a mea!” [VIDEO]

În această perioadă, la Ploiești se desfășoară evenimentul "Armata României este a mea!". Sponsor principal al acțiunii care are ca scop promovarea carierelor militare...

Vlad Petreanu de la Europafm a primit 21 de facturi de la Hidroelectrica: ”Unele au scadență în 2025, n-are logică”

Unul dintre realizatorii matinalului de la Europa FM, Vlad Petreanu, a postat pe Facebook un lung șir de facturi de curent primite de la...

Explozie la o magistrală de gaze la Călimănești, pe șantierul A 7. Patru morți și cinci răniți

Patru oameni au murit și alți cinci au fost răniți în urma unei explozii care s-a produs pe șantierul Autostrăzii Moldevei - A 7,...

Afaceristul Călin Donca arestat pe o perioadă de 30 de zile, pentru înșelăciune cu criptomonede

Călin Donca, brașoveanul de 39 de ani care se numără printre cei mai bogați români, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30...
Emisiuni