Urări de bine, amintiri de sărbătoare și colindă în Ajun de Crăciun. Acestea sunt doar câteva dintre daruri pe care artistul Elena Căciulă le oferă în cadrul acestui articol.
Talentata prahoveancă își aduce aminte cu drag de copilărie, de momentele în care mergea la colindat și la spectacolele de la catedrala din Ploiești. Acolo cânta cele mai emoționante colinde. Elena Căciulă a rămas cu aceeași bucurie de copil în suflet, bucurie pe care o simte atunci când împodobește bradul, cântă colinde și pregătește cozonacii.
Pentru Elena Căciulă anul 2021 a fost unul dificil și plin de provocări. A învățat, spune aceasta, să fie puternică.
“2021 m-a învățat în primul rând să fiu puternică. Am realizat că și când nu mai pot, tot mai pot puțin. Am învățat să nu accept mai puțin decât merit, să mă gândesc la ce iubesc cel mai mult și anume, la meseria de artist și am învățat să trăiesc clipa, ce e frumos trece repede și nimic nu se mai poate întoarce.”
Citește și: Seară de Crăciun cu ”Mândrele de la Ploiești”, sâmbătă, 25 decembrie, începând cu ora 20:00, la Observatorul Prahovean
Artistul Elena Căciulă lasă în urmă tot ce a fost mai greu și mai puțin plăcut. Dorește să păstreze în suflet doar învățăturile și cele mai frumoase trăiri.
“Am avut în acest an alături de mine persoane minunate și am creat amintiri ce nu se vor uita, dar am avut și proiecte muzicale pe care le prețuiesc.”
Anul 2022 vine cu așteptări mari din partea artistei care este pregătită să ia totul de la zero
“Am așteptări mari de la 2022. Însă mai presus de orice, îmi doresc sănătate. Sunt într-un moment al vieții când fac schimbări mari. Iau totul de la 0, cu încrederea că prin multă muncă ajung acolo unde îmi doresc.”
Colindă în Ajun de Crăciun, darul Elenei Căciulă pentru cititori
Crăciunul este despre familie și oameni dragi, despre momente pe care am ajuns să le prețuiesc enorm. Și da, acum îmi doresc oamenii dragi lângă mine, acesta este cel mai frumos cadou. În ajun de Crăciun mi-am dorit să retrăiesc copilăria, așa ca v-am adus în dar unul din colindele mele de suflet.
https://youtu.be/iNcbxu2h1Q0
“Sper să ajungă și la sufletele voastre și să fiți în asentimentul meu. Odată cu acest colind vreau să urez tuturor un Crăciun de poveste, luminat și un an plin de belșug, sănătate și bucurii.“
Pentru anul ce urmează, Elena Căciulă a început să lucreze la proiecte și surprize muzicale inedite. Vă așteaptă pe rețelele de socializare pentru noutăți și planificarea evenimentelor pentru anul 2022. Pentru a o contacta, tot ce aveți de făcut e să scrieți Elena Caciulă pe Facebook și Elena Căciulă Official pe Instagram.
Citește și: Elena Căciulă, solistă de muzică populară: “Energia vine din suflet, din bucuria de a cânta și a vedea oamenii fericiți.”
“Promitem să revenim în ianuarie cu surprize frumoase și pe placul vostru, iar până atunci NU UITAȚI SĂ ZÂMBIȚI. Vă pup tare și Crăciun Fericit”, spune Elena în încheierea interviului.



