Echipa naţională de baschet U18 a României, a început turneul, pentru promovarea în primul eşalon valoric al FIBA U18 EuroBasket, care se dispută în Croația, cu două victorii.
Din articol
România a debutat în Grupa A cu un 71-64 (15-19, 21-16, 24-19, 11-10) administrat Elveţiei, după care a obţinut un succes spectaculos, 98-94 (23-23, 14-22, 28-24, 22-18, 11-7), după prelungiri, în compania Muntenegrului, o reprezentativă în compania căreia „tricolorii” mici nu câştigaseră vreodată în precedentele 4 confruntări.
Naționala este condusă de ploieșteanul Ionuţ Ivan şi din al cărui staff mai fac parte Cristi Trandafir (antrenor secund), Robert Munteanu (preparator fizic) şi Iulian Samoilă (kinetoterapeut).
David Rașoga e cel mai bun jucător din turneu
Iar după două meciuri, liderul „tricolorilor” este tot un ploieștean. David Raşoga, conducătorul de joc de la CSM Petrolul Ploieşti, conduce la toate capitolele statistice ale competiției: are 23 puncte, 8.5 recuperări şi 5 pase decisive. Media de puncte îl plasează pe David și pe primul loc în ierarhia turneului.
Alţi doi jucători ploieşteni au avut contribuții consistente la primele două succese ale României: Alex Şerban are medii de 10 puncte şi 5.5 recuperări, iar Federico Diaconescu a venit cu 6 puncte, 4 recuperări şi 1.5 pase decisive în disputele cu Elveţia şi Muntenegru.
Pentru România urmează, diseară, de la ora 19:00, un meci extrem de important în compania Croaţiei, care poate semna accederea în sferturile de finală ale competiţiei. Ultima partidă din Grupa A este programată miercuri, la ora 11:30, cu Norvegia, formația de pe ultimul loc.
Alți doi baschetbalişti de la CSM Petrolul Ploieşti, Codruţ Dinu şi George Angelian, au participat, recent, cu naţionala Under 20 la FIBA EuroBasket 2026 – Division A, de la Ljubljana. Chiar dacă „tricolorii” n-au reuşit să se menţină în primul eşalon, cei doi ploieşteni au fost liderii României, cu medie de puncte, recuperări și pase decisive peste toți coechipierii lor.
CSM Petrolul Ploiești debutează în campionat la Voluntari
În timp ce o parte dintre baschetbaliștii de la CSM Petrolul Ploieşti apără culorile României, la sediu Federației Române de Baschet a avut loc și tragerea la sorți a meciurilor din noul sezon. CSM va debuta în campionat cu o deplasare scurtă, la CSO Voluntari, pe 3 octombrie, iar prima întâlnire din Sala „Olimpia” va fi cea programată o săptămână mai târziu, cu CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea.
Ediţia 2026-2027, care va avea 15 competitoare, dintre care 14 în sezonul regulat. La fel ca în sezonul trecut, U-BT Cluj-Napoca va intra direct în play-off de pe prima poziţie, dar fără avantajul meciurilor pe teren propriu.

