Puțini ploieșteni mai cunosc astăzi faptul că Strada Rahovei din urbea noastră, a fost botezată astfel în onoarea Armatei Române care a repurtat o victorie răsunătoare asupra armatelor imperiului otoman, prin cuceritrea redutei cu același nume, în urma cu exact 144 de ani, la 9 Noiembrie 1877.
Anul 1877 fiind unul plin de frământări și evenimente inedite (cauzate de razboiul dintre cele două mari imperii, rus și otoman și implicit de viitoarea soartă a noului regat al României, aflat la mijloc între cele două dar aliat cu Rusia), trebuie reamintit în acest context un alt eveniment memorabil pentru istoria Ploieștiului si anume acela că în primăvara aceluiași 1877, mai exact în luna Mai, (în drumul său spre trupele armate cantonate la Dunăre), Țarul Alexandru al II lea al Rusiei, împreună cu Marele Duce Nicolae, comandantul armatei ţariste, au ales să poposească pentru trei săptămani la Ploiești.
Edilii de atunci onorați și năuciți de onoarea de care aveau parte au ales ca reședință pentru țar o vilă de pe strada Fulgeanu. Așadar, putem spune că pentru trei săptămâni Ploieștiul a devenit orașul de reședință al Imperiului Țarist. În 1881, când ţarul a fost asasinat, ploieștenii au decis ca strada pe care a locuit suveranul rus să se numească Alexandru al II-lea. Strada a purtat acest nume până în 1948, când edillii comuniști i-au schimbat numele în strada Stadionului.
Revenind la Rahova (în bulgară Oreahovo) trebuie spus că acesta este un oraș din Bulgaria, situat în regiunea Vrața, care este port la Dunăre și reședință a comunei cu același nume. El se află poziționat la câțiva kilometri în aval de gura de vărsare a Jiului și este legat printr-o linie de bac, de portul Bechet de pe malul românesc al Dunării.
În memoria ostașilor români căzuți în luptele de la Rahova în 1877 dar și în alte localități de pe valea Dunării, Regele Carol I a hotărât ridicarea mai multor monumente în Bulgaria, printre care și două ansambluri monumentale portretizând două statui din bronz, la Rahova și la Smârdan.
Regele a comandat aceste monumente cunoscutului sculptor italian Arnoldo Zocchi (autor, în aceeași perioadă, al Monumentului țarului Alexandru al II lea, ridicat la Sofia). Monumentul de la Rahova a fost plasat pe dealul ce veghează orașul, locul unde în zonă, Armata Română a purtat unele dintre cele mai grele lupte cu turcii.
În timpul Războaielor Balcanice, datorită intervenției militare a României, care nu a fost pe placul Bulgariei, conducerea armatei bulgare a ordonat distrugerea tuturor monumentelor dedicate eroilor români căzuți vreodată pe teritoriul Bulgariei dar mai ales atât a monumentului de la Rahova (cunoscut printre localnici și sub numele de „Regina României„) cât și a celui de la Smârdan (cunoscut sub numele de „Marița”), ambele deosebit de reușite din punct de vedere artistic.
Întâmplarea a făcut ca după ce s-a încercat dinamitarea acestuia, statuia din bronz a ansamblului monumental de la Rahova să reziste, iar dezmembrarea ei să fie lăsată pentru ziua următoare. Acest răgaz de timp a fost folosit de câțiva locuitori de etnie română din zonă, cu acceptul unor șefi militari locali tot de etnie română, pentru a putea fi ridicat în acea noapte, și cărat cu carul cu boi undeva foarte aproape de malul Dunării, unde l-au îngropat în nisip.
Peste multe zeci de ani, apele Dunării aveau să scoată la iveală unul din brațele statuii din bronz, ocazie cu care un grup de localnici a recuperat-o și ascuns-o în pivnița unuia dintre ei. Acolo a rămas mai bine de un secol când, urmare a unor demersuri insistente ale autorităților române, care aflaseră după 1990 unde se află statuia, monumentul a fost reconstituit pe locul inițial.
Așa se face ca la 120 de ani de la Războiul de Eliberare a Bulgariei (Războiul de Independență a României), mai exact la 9 Noiembrie 1997, având în vedere valoarea deosebită a monumentului și faptul că securitatea lui era pusă în pericol, la inițiativa Ambasadei României din Sofia, autoritățile din Rahova au fost de acord cu mutarea și instalarea acestuia în centrul orașului. Un Comitet de Inițiativă s-a ocupat de mutarea efectivă a monumentului.
Același Comitet de Inițiativă s-a ocupat, cu sprijinul autorităților locale, de ridicarea, în același an, a altor două monumente de dimensiuni mai mici, realizate din marmură; unul în centrul localității Arciar și celălalt pe dealul din localitatea Dimovo, unde de asemenea, armata română a purtat lupte grele cu turcii.
Din păcate, despre „Marița”, monumentul din bronz de la Smârdan nu se mai știe nimic, pe fostul său loc fiind ridicată de autoritățile româno-bulgare, tot în anul 1997, o impozantă cruce din fier forjat.
În schimb, la Ploiești a fost dezvelit dezvelit cu onoruri militare, la 12 octombrie 1897, monumentul Vânătorilor, construit în cinstea prahovenilor din Batalionul 2 Vânători (condus de Alexandru Candiano-Popescu), batalion care a contribuit hotărâtor la prima mare victorie românească din Războiul de Independență, atacul asupra redutei Grivița din data de 30 august 1877. După război, un grup foști combatanți, împreună cu alți tineri entuziaști, au început să strângă fonduri pentru ridicarea monumentului. Timp de 7 ani 20.000 de oameni din toată țara au contribuit prin donații la finanțarea lucrărilor. Amplasat mai întâi pe rondul dinspre centru al Bulevardului Independenței, a fost montat, după bombardamentele din timpul celui de-al II-lea Război Mondial, în scuarul de lângă Pasajul superior Ploiești și apoi în 1980 în centrul sensului giratoriu din fața Gării de Sud.
Cele patru istorii despre Ploiești și partea sa de contribuție la scrierea paginilor de istorie locală și națională se încheie aici însă la final ar mai fi de menționat ceva. Pentru că astăzi, 9 Noiembrie 2021 se sărbătorește și ziua internațională împotriva xenofobiei și intoleranței, deloc întâmplător și în aceeași ordine de idei, merită a fi remarcat faptul că la un recensământ efectuat acum 10 ani de către Institutul de Statistica din Bulgaria, populația orașului Rahova era formată din 5.031 locuitori; iar din punct de vedere etnic, majoritatea acestora (78,41%) erau bulgari, existând și minorități de romi (7,97%) dar și turci (1,55%).
Reține însă atenția un alt aspect cel puțin straniu și anume acela că în urma acestui recensământ oficial, pentru 11,88% dintre locuitori nu se cunoaște apartenența etnică, în timp ce printre minorități nu apar și etnici români, lucru de altfel inexplicabil pentru un oraș de frontieră cu România.
Galerie FOTO (sursa: Biblioteca Digitală Națională)
