Școlile rămân deschise indiferent de rata de infectare. Este haos în rândul părinților care nu mai înțeleg nimic legat de testarea anti -COVID a copiilor. Plătesc sau nu plătesc testul PCR sau rapid antigen, dacă vor reîntoarcerea în colectivitate a copilului care a stat în izolare 8 zile? Se mai ocupă sau nu medicii școlari de această testare gratuită a elevilor? Unele cadre medicale spun că da, întrucât nu au primit nicio dispoziție în acest sens, altele nu mai primesc elevi direcționând părinții către farmacii și clinici private.
UPDATE Reacția Ministerului Educației: De astăzi, elevii se pot testa gratuit dacă un coleg este depistat pozitiv. Unde trebuie să ajungă cu părinții
Situația nu era deloc roz nici dacă vorbeam de testarea gratuită a elevilor din județ. De ce spunem asta? Avem 18 medici școlari care se ocupă de peste 100.000 de școlari și preșcolari. Unui medic îi „revin”, așadar, undeva la 5000 de copii. Cei-i drept, mai sunt și asistenții medicali, dar într-un număr tot insuficient pentru a acoperi necesarul de cadre medicale.
Problema cu adevărat gravă de-abia acum apare. Testarea copiilor ar fi trebuit să fie gratuită, statul român asigurând acest serviciu prin intermediul medicilor de la cabinetele școlare. Puțini la număr în Prahova, așa cum menționam puțin mai sus, dar, mai bine decât deloc.
Testarea e gratis doar dacă ai simptome în timpul orelor
La nivelul unor unități de învățământ județene, părinții au primit mesaje că procedura nu mai poate fi realizată gratuit, ci doar în clinici și farmacii autorizate. Adică… contra cost!
„Buna ziua!
Conform noului ordin 1082 din 1 octombrie 2021, cabinetele medicale nu mai sunt obligate sa facă testări în școală. În ciuda insistențelor conducerii, având în vedere art6 (5), DSP Prahova ne -a transmis că doar azi (4 octombrie) să mai fie testați cei planificați si care deja veniseră la școala în a 8-a zi. Deocamdată, până la alte dispoziții, de mâine, copiii nu mai vin la testare in școală. Explicația constă în faptul că un elev poate fi pozitiv fără să știe când vine la testare în școală in ziua a 8-a.
Testarea în a 8-a zi se poate face în clinici si farmacii autorizate !
Vor reveni la școală doar cei :
1.cu rezultatul testului ( antigen rapid sau RT-PCR) NEGATIV
2 .cei vaccinați pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei.
3. cei care au fost confirmați pozitiv cu infecția virusului Sars- Cov2 în ultimele 180 de zile, dar au trecut 15 zile de la pozitivare.
Vă rugăm să anunțați trimițând o poză a testului/dovezii de trecere prin boala/vaccinare, pana la ora 18.00 a zilei precedente revenirii la școală, astfel încât să avem situația exactă.
La clasa noastră, ziua a 8 -a de revenire este 05.10, atunci veți face testul. Copiii vor avea la ei o copie a rezultatului testului, a vaccinării sau a trecerii prin boală, pe care o vor prezenta imediat la sosirea în școală, la cabinetul medical și apoi vor merge la ore.” este mesajul transmis părinților care au copiii la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești.
Contactat telefonic, directorul instituției, Gabriel Țaga, ne-a precizat următoarele:
„Este o sugestie pe care noi am primit-o din partea DSP Prahova de a nu mai face testări la cabinete decât în cazul elevilor sau cadrelor didactice care prezintă simptome în timpul orelor de curs. Un copil care vine la cabinet în ziua a 8 -a pentru testare poate fi pozitiv, iar acest lucru îi pune în pericol pe ceilalți. Avem 22 de clase suspendate la ora actuală.”
Alte cabinete școlare din județ continuă să testeze gratuit elevii care doresc să se întoarcă fizic la școală, după ce sunt verificați în a 8-a zi, iar testul este negativ.
„În cabinetul acesta școlar încă se fac testări. Chiar am anunțat DSP-ul că miercuri avem elevi pe care îi așteptăm. Toți copiii care vor să revină la cursuri din a noua zi trebuie să aibă rezultatul NEGATIV la testării. Problema este alta. Vin foarte puțini fiindcă părinții preferă să îi țină acasă 14 zile și apoi să îi reintegreze în colectivitate fără niciun fel de testare. Din a 14 -a zi, se consideră că ei nu mai pot transmite boala. Până la noi dispoziții, noi continuăm testarea gratuită.” ne-a declarat Anca Pop, medic școlar pentru patru unități de învățământ din Câmpina.
Ce spune noul Ordinul comun ME Nr.5337/01.10.2021 și MS nr.1082/01.10.2021?
Ei bine, la cabinetele medicale ale școlilor nu mai pot fi testați decât elevii care prezintă simptome în timpul programului școlar!
„În cazul situației suspendării cursurilor la o clasă și trecerea în învățare online, elevii pot reveni fizic la școală după 14 zile sau începând cu cea de-a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv pentru elevii care prezintă rezultatul negativ al testului antigen rapid sau RT-PCER realizat în ultimele 24 de ore. Prin excepție, elevii claselor a VII-a – a XII-a, vaccinați împotriva Sars -Cov -2 pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum și elevii care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul Sars -Cov -2 în ultimele 180 de zile, dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezență fizică.”
Părinții sunt bulversați și revoltați, totodată. Nu li se pare normal ca, pe cheltuială proprie, să efectueze aceste teste pe care statul le-a dat ca fiind gratuite în rândul copiilor. De curiozitate am sunat la o clinică privată și am aflat că un test PCR ( cu rezultat a doua zi) costă 250 de lei, iar un test antigen rapid costă 75 de lei ( cu rezultat pe parcursul aceleași zile).
Cel mai mic pacient de la o secție ATI COVID are două luni!
Între timp, Colegiul Medicilor Prahova monitorizează cazurile de copii infectați din județ. Telefonic, de luni până vineri, potrivit președintelui Colegiului, Simona Schnelbach, părinții sunt sunați pentru a discuta cu medicii despre starea copiilor. Telemedicina implică sfaturi pe care aceștia le primesc pentru a trata boala.
„Temperatura crescută și nivelul saturației de oxigen sunt primele simptome. De acolo pleacă probleme musculare, digestive, reumatice ș.a.m.d. Prescriem antibiotice, antiinflamatoare, expectorante, medicamente pentru digestie și altele pentru suport imunitar. Când situația o impune îi trimitem către spitale, dar mulți părinți refuză, de frică. Ce să vă zic? Că cel mai mic pacient de la o secție ATI are doar două luni? ”
Un alt lucru important de menționat, pe final, face referire la varianta introducerii testelor pe bază de salivă în rândul copiilor. Numai că acestea nu sunt omologate! Așadar, reîntoarcerea în colectivitate a unui copil se face, până una alta…pe buzunarul părintelui. Într-o țară în care școala este gratuită și obligatorie!
foto cu caracter ilustrativ

Se pare ca tocmai si-au dat si cei din minister seama de problema si au dat o hartie in acest sens.
Nu cred ca am voie sa pun aici link spre alt site, dar atunci cand moderati acest comentariu, puteti sa il vizionati si apoi sa il stergeti ca sa nu apara aici:
https://www.edupedu.ro/document-trecerea-claselor-in-online-este-decisa-de-consiliul-de-administratie-al-scolii-doar-inchiderea-scolii-are-nevoie-de-avizul-cjsu-potrivit-ministerului-educatiei-instructiune-catre-scoli-ca/