Celebrii frați Auguste și Louis Lumiere i-au dat viață în 1895. Au reușit atunci ceea ce nu reușise nimeni: să umple săli întregi cu imagini în mișcare și cu emoție. Actori și regizori români și străini l-au adus pe culmile gloriei. Administrații la rând, după Revoluție, l-au redus la tăcere și l-au lăsat să se prăbușească. La propriu. Este povestea tristă a ceea ce a însemnat cinematograful românesc. Azi, în multe orașe, inclusiv din Prahova, doar locuri de tristă amintire și discuții între nostalgici despre cât de frumos era odată… Este și situația degradantă în care se află fostul Cinematograf Central din Câmpina. (galerie foto la finalul textului) O clădire dezolantă, aflată în centrul orașului, un loc devenit toaletă publică, cu geamuri sparte, resturi de mobilier vandalizat, buruieni ce ies chiar și din acoperiș și tencuială ce stă să cadă la tot pasul. Un simbol ce își trăiește, de ani de zile, agonia. Un film parcă mut și prost, la care câmpinenii privesc neputincioși întrebându-se oare când și care va fi finalul.
Eram copil când Cinematograful Central era mândria unei localități. Asta acum vreo 25 de ani. Zeci, sute de oameni se înghesuiau să cumpere bilete la filmele prezentate pe afiș. Atât de mare era cererea încât se stătea în picioare, pe culoare. Era locul de întâlnire cu Alain Delon, Romy Schneider, Florin Piersic, Dem Rădulescu sau Jean Constantin. Țin minte că eu am văzut toate reprezentațiile de excepție ale lui Louis de Funes.
O ruină ce se rușinează, parcă, de halul în care arată
Azi am stat, din nou, față în față cu clădirea ce stârnește nu doar mie, ci și miilor de câmpineni, amintirea unor vremuri atât de frumoase și demult apuse. O ruină, ce, parcă, se rușinează de halul în care arată. Un om al străzii și-a făcut culcuș pe una dintre intrările ei laterale. Vezi resturi ale nevoilor fiziologice la tot pasul, mormane de gunoi, buruieni crescute în neștire, geamuri sparte, tencuială ce pică la fiecare mișcare greșită pe care o faci dacă încerci să privești mai atent efectele indolenței și indiferenței. Un miros puternic de mucegai și… neputință.
O bătaie de joc la adresa unui spațiu pe care câmpinenii chiar l-au iubit
Un lacăt grosolan și ruginit ce parcă nici nu își mai are rostul, decât, așa, formal, te avertizează că nu ai ce să cauți aici. La doar doi metri distanță, o terasă unde oamenii își văd liniștiți de ale lor. La alți câțiva metri, Ambulatoriul Spitalului Municipal, reabilitat în urmă cu câțiva ani. Iei imaginea de ansamblu și te cuprinde jena. Stai și te întrebi unde e așa zisa evoluție și de ce ai în față o bombă cu ceas de care îți este recomandat să nu te apropii prea tare. O bătaie de joc al adresa unui spațiu cultural pe care oamenii, câmpinenii, chiar l-au iubit.
Un om și o viață petrecută în lumea filmelor
Își aduce aminte de acele vremuri, tot cu iubire și dor, și doamna Elena Mladin, tanti Lenuța, femeia care, timp de 25 de ani, a fost casieră la Cinematograful Central din Câmpina. Are acum 92 de ani, dar, spune ea, viața ei toată a fost între pereții aceia. Nu vindea doar bilete, ci și zâmbete și speranță oamenilor care intrau în sala de cinema. Ieșeau buluc după reprezentație și fețele le plesneau, parcă, de fericire…
Cine stinge lumina? Măcar să nu se mai vadă dezastrul…
Clădirea în care a funcționat Cinematograful Central, odată „23 August”, a fost ridicată acum mai bine de 60 de ani. Ea aparține Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor, RADEF, subordonată Ministerului Culturii. În urmă cu foarte mulți ani, vreo 16 la număr, RADEF a închiriat spațiul unei firme private. Au funcționat, în interiorul fostului cinema, un bar, dar și un magazin cu mobilă second hand. Pentru a-și recupera chiria restantă, dar și pentru încetarea contractului de locațiune, au existat, în urmă cu câțiva ani, 5 la număr, două procese între părți, RADEF dorind ca această construcție să devină liberă de sarcini. Ceea ce s-a și întâmplat.
De ani buni, municipalitatea câmpineană tot încearcă să preia clădirea, fără succes, până acum, însă. Totul a rămas la stadiul de…hârtii. Iar imaginea fostului Cinema Central este cea din imaginile de mai jos. Orice alt cuvânt ar fi în plus…












