- Publicitate -

Conflict între directorul Colegiului Național Mihai Viteazul din Ploiești și adjunctul său. Acuzații și reacții

Un conflict deschis a izbucnit, în această perioadă, între directorul Colegiului Național Mihai Viteazul din Ploiești, Gabriel Țaga și adjunctul său, Ion Oprescu. Observatorulph.ro publică acuzațiile și reacțiile fiecăruia dintre cei implicați.

Observatorulph.ro a primit de la directorul adjunct al Colegiului Național Mihai Viteazul din Ploiești, profesorul Ion Oprescu, o plângere formulată împotriva directorului colegiului,  Gabriel Țaga, transmisă și conducerii Inspectoratului Școlar Prahova.

- Publicitate -

Redacția noastră a extras cele mai grave acuzații aduse de profesorul Oprescu și reacția punctuală a directorului Țaga.

Acuzația profesorului Ion Oprescu: Dl prof Țaga Gabriel, de mai bine de doi ani în urmă, mă șicanează personal și prin intermediul personalului didactic auxiliar și nedidactic și mă împiedică să îmi exercit atribuțiile de serviciu, conform fișei postului, astfel încât mi este imposibil să-mi desfășor activitatea profesională și managerială.

- Publicitate -

Reacția directorului Gabriel Țaga: Dacă prin „atribuții” Oprescu Ion înțelege depășirea de către el a sarcinilor din școală, amenințarea angajaților, folosirea abuzivă a prerogativelor ce îi revin prin semnarea unor documente fără acoperire in realitate (de exemplu recepții de marfă) și utilizarea unor documente ale școlii în folos propriu pentru redactarea de calomnii , atunci ” a împiedica” trebuie citit cu sensul :”directorul a luat măsuri pentru a se respecta legea”.

Ion Oprescu: Dna ministru Monica Anisie a solicitat să i se pună la dispoziție înregistrările audio-video de la examenele de evaluare națională și bacalaureat, înregistrări care nici până la această dată nu au fost transmise

Gabriel Țaga: În luna august, în timp ce eram în concediu de odihnă, a avut loc o vizită a dnei ministru Monica Anisie  în școală, despre care nu am fost anunțat. Nu am primit nicio cerere oficială de a pune înregistrări video la dispoziția Ministerului.

- Publicitate -

Ion Oprescu: Dl prof Țaga își exercită atribuțiile de director în mod abuziv, dictatorial, părtinitor și discriminatoriu, folosind un limbaj agresiv în raport cu ceilalți profesori, părinți și elevi

Gabriel Țaga: Din nou, consider că aceste calomnii argumentează o veche formula ludică: ” cine zice, ăla e!”.

Ion Oprescu: Dl Țaga, în calitate de director, m-a revocat din Comisia de Recepție, deși în fișa postului am atribuții pe parte administrativă a colegiului, mi-a interzis prin dispoziție scrisă să am acces la documentele școlare.

- Publicitate -

Gabriel Țaga: Nu eu, ci Consiliul de Administrație a schimbat această comisie, cu 10 voturi pentru și două împotrivă (unul al lui Oprescu Ion), după ce am demonstrat că vechea comisie nu își îndeplinea corect sarcinile.

Directorul Colegiului, Gabriel Țaga, susține că nu este vorba de un conflict între el și adjunct, ci ”între o o parte din angajații colegiului care de-a lungul vremii au fost amenințați și împiedicați să își desfășoare activitatea de către directorul adjunct (cadre didactice, auxiliare, personal nedidactic)”.

”Cititind calomniile lui Oprescu Ion insirate pe 6 pagini am avut senzatia ca s-a privit in oglinda si a inceput sa scrie. În primul rând, sesizarea a fost redactată după ce dl Oprescu aflat că 6 angajați ai liceului au depus 7 plângeri la adresa sa la școală, în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021. În calitate de conducător al instituției, în conformitate cu Legea Invatamantului, art 180, constatând că aceștia fac referire la posibile abateri disciplinare al lui Oprescu Ion, am întocmit adresa de înaintare a lor către ISJ luni 25 ianuarie și le-am depus miercuri 27 ianuarie. Menționez că ISJPH a stabilit deja o Comisie de cercetare prealabilă a acestor 8 sesizări și că nu mă pot substitui acesteia cu concluzii” a declarat Gabriel Țaga.

- Publicitate -

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

7 COMENTARII

  1. Știe jumătate din oraș…. Domnul …. amenință elevii ca dacă nu se duc la dânsul la pregătire ii lasă corigenți și bac-ul se „cumpăra” tot de la dânsul… Despre ce vorbim!?
    Comentariu cenzurat din cauza acuzatiilor care nu sunt probate

  2. Sa fim serioși, domnul….. chiar se comportă ca un dictator, cred ca toți de acolo știu dar nimeni nu are curaj sa-i tina piept. Limbajul abuziv, jignirile, amenințările si ” ieșirile ” dansului sunt ceva obisnuit….am avut nenorocul sa-i văd această față.
    Comentariu cenzurat din cauza acuzațiilor care nu sunt probate

  3. Chiar mai are rost acest comentariu? Acest articol? Eu am fost elevul acestui liceu pe vremea tatalui lui…tot un fel de dictator si daca era adjunct si apoi cand a ajuns țar…se pare ca au creeat o dictatura…pacat pentru alte cadre didactice de elita care sunt strivite de asemenea ….”elite”…

  4. Buna ziua .Am copilul la acest colegiu.Am dorit un transfer la alta clasa dar nu s-a putut,alt copil a fost mai ,,norocos”.In urma intrebarilor mele de ce nu s -a putut face transferu lcopilului meu si celalalt a reusit dl Taga mi a raspuns foarte nervos,,Mutati-va d-na copilul la alta scoala daca nu va convine”.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -