Deși nu a fost recepționat și nici nu a fost dat în folosință de Primăria Ploiești, pe fostul pod de lemn se circulă fără restricții FOTO-VIDEO UPDATE Reacție primăriei

Primăria Ploiești nu a încheiat recepția lucrărilor la noul pod construit peste calea ferată în locul celui de ”lemn” din zona Depoului CFR Ploiești, autoritățile solicitând constructorului efectuarea mai multor lucrări până la deschiderea circulației rutiere. Cu toate acestea, traficul rutier se desfășoară ca și când investiția a fost recepționată, fără să existe indicatoare de restricționare a circulației.

UPDATE Efectul reportajului observatorulph.ro: Primăria Ploiești a recepționat lucrările la fostul pod de lemn. Traficul rutier a ”intrat” în legalitate 🙂

Primăria Ploiești nu a anunțat oficial recepția lucrărilor la fostul pod de lemn și nici inaugurarea investiției astfel încât să fie poată dată în folosință. Cu toate acestea, pe pod se circulă ca și când totul ar fi ok!

În urma verificărilor în teren a comisiei de recepție, în data de 30.12 2020, s-au dispus mai multe măsuri de remediere a deficiențelor constatate, precum: finalizarea montării panourilor de protecție în zona căii ferate, aducerea terenului din zona străzii Depoului și Mehedințeanu în starea inițială, aplicarea chitului de rosturi la borduri, refacerea stratului de asfalt pe trotuarul din strada Depoului, nivelarea zonelor afectate de lucrări pe strada Mimiului, montarea de indicatoare rutiere și marcajele să fie corelate cu cerințele Poliției.

Detalii aici: O nouă amânare la podul din zona Depoului CFR Ploiești. Ce deficiențe au constatat inspectorii primăriei. UPDATE Reacția lui Volosevici

Astăzi, în lipsa unor indicatoare de interzicere a traficului rutier, până la semnarea procesului verbal de recepție a investiției, pe podul respectiv se circula în condiții normale!

Reamintim că lucrările la pasajul construit de Primăria Ploiești în locul fostului pod de lemn au durat trei ani și au costat 27 de milioane de lei, de la bugetul de stat, având o arhitectură comunistă. În schimb, Podul Centenarului construit de Primăria Oradea a fost gata în mai puțin de un an. A costat 11 milioane de lei, are o arhitectură modernă, o lungime de 80 de metri și lat de 18 metri și este iluminat în culorile drapelului național. Peste 70% din valoarea investiției a fost asigurată din fonduri europene (Comparație FOTO AICI)

Observatorulph.ro a transmis live imagini de la fața locului:

FOTO

 

 

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596

1 COMENTARIU

  1. Poate-mi explicati si mie ce inseamna ” arhitectura comunista „. Poduri metalice alcatuite din grinzi cu zabrele se construiesc in toata lumea. Mai bine spuneti dece primarul ” capitalist ” si gasca lui n-au fost in stare sa termine treaba.

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău