125911-71557-47743.jpg

Consilierii de probaţiune din Bucureşti şi opt judeţe - Arad, Braşov, Mureş, Sibiu, Suceava, Telorman, Timiş şi Vâlcea s-au aflat joi, timp de două ore, între 10,00 şi 12,00, în grevă de avertisment, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să declanşeze greva generală în situaţia în care revendicările lor nu vor fi soluţionate de conducerea Direcţiei Naţionale de Probaţiune (DNP), respectiv a Ministerului Justiţiei.

Angajaţii altor 15 servicii de probaţiune din judeţele Iaşi, Harghita, Sălaj, Dolj, Neamţ, Gorj, Vrancea, Călăraşi, Bistriţa-Năsăud, Vaslui, Prahova, Bihor, Cluj, Dâmboviţa şi Buzău susţin, de asemenea, revendicările formulate de consilierii aflaţi în grevă, optând, deocamdată, pentru alte forme de protest, menţionează Serviciul de probaţiune Bucureşti, printr-un comunicat de presă.

La Prahova, pe lângă problemele de ordin salarial, specifice tuturor colegilor lor din țară, cei de la Serviciul de Probațiune sunt nevoiți să lucreze în condiții mizere, în clădirea Școlii de șoferi de pe Șoseaua Vestului, cu mobiler și alte dotări, a căror vechime trece de momentul Revoluției.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Consilierii din sistemul de probaţiune solicită plata drepturilor salariale restante „izvorâte din tratamentul discriminatoriu al conducerii MJ” în raport cu ceilalţi angajaţi din familia ocupaţională, recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

„Aceste drepturi salariale au fost recunoscute oficial şi de DNP, respectiv MJ, însă nu au fost achitate până în prezent, invocându-se lipsa sumelor de bani necesare la buget. Această explicaţie s-a dovedit a fi falsă după ce, la începutul acestei săptămâni, conducerea DNP a constatat că are excedent bugetar şi a decis să-l utilizeze pentru plata discreţionară a unor drepturi salariale restante exclusiv către funcţionarii publici din cadrul aparatului central, nu şi către cei 550 de consilieri de probaţiune care asigură efectiv activitatea de supraveghere a peste 100.000 de persoane care au comis infracţiuni”, se arată în comunicat.

Începând din ianuarie, salariile tuturor consilierilor de probaţiune din România sunt stabilite în baza unei „formule de calcul eronate, lucru recunoscut de altfel de conducerea DNP”, se susţine în comunicat.

surse comunicat DNP și digi24 


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Național
  • Luni, 12 Noiembrie 2018
  • De Andra Ilie

Grevă la metrou joi dimineață

Sindicaliștii de la Metrorex au anunțat că vor organiza o grevă de avertisment joi dimineață. Astfel, trenurile nu vor circula între orele 04:00 și 06:00 dimineața. Sindicaliștii amenință și cu...