- Publicitate -

Măsuri noi în cea mai periculoasă intersecție din Ploiești când nu merg semafoarele

Timp de aproape o lună, semafoarele din intersecția străzilor Rudului și Plăieșilor au fost nefuncționale. În acest interval s-au produs mai multe accidente, soldate atât cu pagube materiale, cât și cu victime.

- Publicitate -

Pentru a preveni alte evenimente rutiere, Primăria Ploiești va monta relantisoare pe ambele străzi.

„Intersecția Rudului cu Plăieșilor este una dintre cele mai periculoase din oraș. Anul trecut au fost 11 accidente cu victime, iar anul acesta 9. Pe lângă acestea, au mai fost și alte accidente soldate cu pagube materiale. Vor fi montate relantisoare, care sperăm să fie utile, mai ales în cazul în care semafoarele nu sunt funcționale”, a declarat, în exclusivitate pentru Observatorul Prahovean, Zoia Staicu, viceprimar PNL al municipiului Ploiești.

Intersecția Rudului – Plăieșilor este considerată una dintre cele mai periculoase din municipiu, mai ales în perioadele în care semafoarele nu funcționează.

- Publicitate -

Viceprimarul a propus recent și schimbarea regimului de prioritate în această intersecție. Șansele ca o astfel de măsură să fie pusă în practică sunt însă reduse, în lipsa unui studiu de trafic.

De altfel, lipsa unui studiu actualizat afectează și sincronizarea semafoarelor de pe principalele artere de circulație și din intersecțiile importante ale municipiului.

În prezent, semafoarele din Ploiești funcționează doar pe baza constatărilor din teren, în funcție de lățimea benzilor de circulație, în timp ce în alte orașe mari au fost implementate sisteme inteligente de management al traficului.

- Publicitate -

De exemplu, Timișoara are un sistem inteligent de trafic, cu centru integrat de comandă și aproape 50 de intersecții semaforizate sau modernizate în cadrul acestui proiect.

Iar la Brașov au fost instalate și sisteme radar care schimbă semaforul pe roșu pentru șoferii care depășesc viteza.

În Ploiești, semaforizarea este asigurată de firma Altimate din București, în baza unui contract semnat în august 2024, în valoare de aproximativ 4 milioane de lei, valabil pe o perioadă de 4 ani.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

4 COMENTARII

  1. Gata!
    Au rezolvat problema până vin de pe satelitul natural al Pământului, piesele de schimb pentru repararea semafoarelor.

  2. Oare dom’ primar citeste opiniile noastre ? A celor care spunem ca sunt multe alte lucruri care ar trebui rezolvate in acest oras prapadit si mizerabil ? In care azi, dupa ploaie, m-am simtit ca la Venetia pe Soseaua Vestului ?

  3. Scoateți limitatoarele de viteză că ne omorâți direcția:bucșe, pivoți, amortizoare, arcuri, casetă direcție. Trebuie să vă punem la plată, altfel nu înțelegeți cât de rele sunt aceste limitatoare.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trupa ploieșteană Vicii cântă la Sfinx pentru copiii victime ale violenței. Accesul este liber

Trupa ploieșteană Vicii sărbătorește, pe 1 august, doi ani...

De ce s-a răcit brusc vremea în Prahova. Explicația meteorologului de serviciu EXCLUSIV

Un val de aer rece a adus temperaturi neobișnuit...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -