Georgel Savu, Elena Savu și Elena Georgescu, cei trei patroni din Ploiești care și-au obligat angajații să ia credite de la bancă au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare și la plata daunelor către băncile păgubite.
Angajații, în schimb, au rămas și cu paguba și cu drumurile făcute la judecată pentru că instanța nu le-a admis acțiunile civile. Decizia aparține Curții de Apel Ploiești și este una definitivă.
Nu mai puțin de 20 de persoane au fost forțate de angajatorii lor să ia credite de la bancă sub amenințarea că, dacă nu acceptă, își vor pierde locurile de muncă. Banii obținuți prin împrumut bancar, peste 8 miliarde de lei vechi, au ajuns în buzunarul patronilor, iar ratele au fost plătite de cei care au contractat creditele.
Curtea de Apel a decis să anuleze contractele de credit și să confiște de la inculpați sumele de bani obținute prin șantajarea angajaților. Astfel, Savu Georgel trebuie să plătească 10.000 euro, 10.500 lei; – Savu Elena Nadia: 17.400 lei; Savu Georgel şi Savu Elena Nadia: 19.500 euro (câte 9.750 euro); – Savu Georgel, Savu Elena Nadia şi Georgescu Elena: 2.700 euro, 16.155,09 lei, 6.300 lei, 14.700 lei, 16.000 lei, 17.300 lei, 16.370,49 lei, 16.720 lei, 17.700 lei, 3.500 euro, 10.959,72 lei, 11.960,48 lei, 15.000 lei, 16.370,49 lei, 7.400 lei, 3.570 euro, 9.464,38 lei, 16.700 lei, 9.300,50 lei, 14.000 lei, 11.752,47 lei, 16.400 lei, 10.000 lei, 20.500 lei, 7.100 euro, 17.900 lei, 16.000 lei, 22.509,42 lei, 17.900 lei, 17.900 lei şi 3.500 euro.
Cei trei patroni au ajuns în fața instanței de judecată în urma unei anchete a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Georgel și Elena Savu au fost reclamați de păgubiți, foști angajați, abia atunci când aceștia s-au trezit cu somații de plată de la bănci prin care erau amenințați că vor rămâne fără bunuri dacă nu-și vor achita datoriile. Oamenii au explicat anchetatorilor că au fost cazuri în care au fost amenințați că, dacă nu acceptă să împrimute bani de la bancă, li se vor înscena accidente de muncă sau furturi din gestiune. Cum unii dintre muncitori aveau cazier, s-au speriat să nu dea de noi necazuri și au mres cu actele la bancă.
Timp de trei ani, muncitorii au făcut credite pe bandă rulantă de la mai multe bănci (BRD, BCR, Raiffeisen, Credit Europe Bank, Libra Bank, Unicredit Țiriac Bank, Nexte Bank, Piraeus Bank ) de unde au luat în total opt miliarde de lei vechi. Fiecare muncitor avea cel puțin trei credite la bănci diferite, iar valoarea acestora varia între câteva zeci de milioane de lei până la 10.000 de dolari. 50 de credite au fost contractate în total prin această modalitate.
Decizia Curții de Apel este una definitivă și irevocabilă.
Obligați de patroni să ia credite, acum riscă să-şi piardă casele. Băncile implicate în rețea
