Odată cu începerea sezonului concediilor, tot mai mulți părinți aleg să călătorească în străinătate împreună cu copiii. Poliția de Frontieră explică ce documente sunt necesare pentru călătoria minorilor, când este obligatorie declarația notarială și în ce condiții copiii de peste 16 ani pot ieși singuri din țară.
Poliția de Frontieră Română atrage atenția că minorii trebuie să aibă documente de călătorie valabile, iar în anumite situații este necesară și declarația notarială a celuilalt părinte.
Ce documente trebuie să aibă minorul la ieșirea din țară
Minorii români pot călători în străinătate doar în baza unui document de călătorie valabil. Acesta poate fi pașaportul sau, în funcție de statul de destinație și de vârsta copilului, un act de identitate acceptat de autoritățile din țara respectivă.
„Pentru efectuarea călătoriei, minorii trebuie să dețină un document de călătorie valabil – pașaport sau un act de identitate acceptat în țara de destinație. Certificatul de naștere nu reprezintă document de călătorie și nu poate fi utilizat pentru trecerea frontierei”, precizează Poliția de Frontieră Română.
În cazul în care minorul călătorește doar cu unul dintre părinți, este necesară, de regulă, declarația autentificată a celuilalt părinte. Documentul trebuie prezentat în original și poate avea o valabilitate de până la trei ani.
„O copie sau o fotografie a declarației nu înlocuiește documentul original”, avertizează reprezentanții Poliției de Frontieră.
Declarația nu este necesară în anumite situații, printre care exercitarea exclusivă a autorității părintești de către unul dintre părinți, decesul celuilalt părinte sau existența unei hotărâri judecătorești prin care acordul acestuia este suplinit.
Când poate călători minorul singur sau cu o altă persoană
Dacă minorul este însoțit de o altă persoană decât părinții sau reprezentantul legal, este necesară declarația autentificată a părinților ori a reprezentantului legal. Polițiștii de frontieră pot verifica electronic situația cazierului judiciar al însoțitorului.
„Nu mai este necesar ca însoțitorul să aibă asupra sa, în format fizic, certificatul de cazier judiciar, polițiștii de frontieră având posibilitatea de a-l verifica electronic în momentul controlului”, transmite instituția.
Minorii români care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători neînsoțiți în străinătate, însă au nevoie de acordul părinților, exprimat printr-o declarație autentificată. Dacă minorul are domiciliul sau reședința în statul de destinație, acesta poate călători singur fără a mai fi necesară declarația.
Regulile privind ieșirea minorilor din România se aplică indiferent dacă destinația se află într-un stat din spațiul Schengen sau în afara acestuia.
