- Publicitate -

Închisoare cu executare pentru unul dintre cei mai șpăgari polițiști din Prahova

inchisoare politist

Patru ani și zece luni de închisoare cu executare este pedeapsa primită de Costin Adrian Valentin, cunoscut drept unul dintre cei mai corupți agenți de rutieră din Prahova. Acesta a fost trimis în judecată în mai 2016, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, după ce a fost prins de ofițerii din cadrul Direcției Generale Anticorupție Prahova.

Instanța de fond a decis că agentul de poliție să primească o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă din 4 iunie 2015; un  an de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, faptă din perioada iulie 2015 – ianuarie 2016; un  an de închisoare, pentru  fals intelectual, faptă săvârșită în iunie 2015, un an şi șase luni închisoare, pentru delapidare în formă continuată, faptă săvârșită în perioada martie – iunie 2015, în dauna părții civile Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, un an  de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, faptă din iunie 2015, un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (3 acte materiale), făptă din perioada martie – iunie 2015, un an de închisoare pentru fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (4 acte materiale), făptă din perioada martie – mai 2015 și un de an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, făptă din noiembrie 2015. Conform algoritmului de calcul impus de Codul de Procedură Penală, polițistul a primit o pedeapsă finală de 4 ani și zece luni pe care o va executa în regim de detenție, dacă această condamnare va rămâne definitivă în urma judecării contestației.

- Publicitate -

Polițistul “împrumuta” bani, nu lua mită

Conform rechizitoriului, “ la data de 04.06.2015, Adrian Costin Valentin a pretins și primit de la martorul denunţător N.F., cu titlu de împrumut, sumele de 600 lei şi 150 euro în scopul de a-i restitui permisul de conducere reţinut anterior ca urmare a faptului că acesta condusese pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat. Ulterior, în data de 17.06.2015, printr-un mesaj SMS, poliţistul i-a mai pretins denunţătorului suma de 500 de euro, pe care însă acesta nu i-a remis-o. Pentru a-i asigura lui N.F. dreptul de a conduce, C.A.V. a menţionat în fals în documentele întocmite cu ocazia depistării în trafic faptul că acesta nu a avut asupra sa permisul de conducere. Inculpatul nu i-a mai restituit părţii vătămate sumele de bani primite. În cursul lunii august 2015, în calitate de agent de poliţie în cadrul Poliţiei mun. Ploieşti-Biroul Rutier, C.A.V. a primit, cu titlu de împrumut, de la martorul G.M.M., suma de 2.000 lei, inducându-l în eroare cu privire la faptul că dosarul penal în care acesta era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, se afla în instrumentarea sa şi că poate determina soluţionarea dosarului într-un mod favorabil acestuia. Inculpatul nu i-a mai restituit părţii vătămate sumele de bani primite.

- Publicitate -

La data de 28.07.2015, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice sub influenta băuturilor alcoolice de către M.M., C.A.V. l-a indus în eroare cu privire la faptul că are atribuţii în soluţionarea dosarului penal și în procedurile privind restituirea permisului de conducere. Ca urmare, poliţistul i-a solicitat şi a primit de la acesta, cu titlu de împrumut, în trei rânduri, suma totală de 800 lei. De asemenea, în cursul lunii august 2015, inculpatul a primit de la M.M. suma de 1.500 lei necesară achitării analizelor toxicologice la sânge, sumă pe care nu a folosit-o în scopul cu care a fost primită, ci şi-a însuşit-o. În perioada martie-iunie 2015, C.A.V., în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a constatat încălcări ale regulilor de circulaţie, a aplicat sancţiunile aferente şi a încasat de la contravenienţi sumele de bani cu titlu de amendă pe loc, pe bază de chitanţă, sume pe care şi le-a însuşit. Pentru a ascunde acest fapt, inculpatul a plăsmuit pe trei dintre chitanţele emise, exemplarul 2, semnătura persoanei desemnate la nivelul Biroului Rutier să preia sumele de bani, atestând astfel în fals că sumele au fost predate. Inculpatul, în perioada martie-mai 2015, a omis, cu intenţie, să menţioneze pe exemplarele 1 şi 3 ale unui număr de 4 procese verbale întocmite, că amenda aplicată a fost achitată de contravenient pe loc, pe bază de chitanţă, atestând astfel în fals că amenzile nu au fost achitate. De asemenea, în perioada martie-iunie 2015, cu intenţie, C.A.V. nu a predat spre implementare un număr de 26 procese verbale de constatare a contravenţiei prin care a aplicat şi puncte de penalizare care astfel nu au fost implementate în baza de date”.

Instanța Tribunalului Prahova a decis să confșiște de la agentul de poliție sumele de bani pe care acesta le-a primit cu titlu de mită. În plus acesta nu va mai avea voie să fie polițist, au decis judecătorii de la Tribunalul Prahova.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trupa ploieșteană Vicii cântă la Sfinx pentru copiii victime ale violenței. Accesul este liber

Trupa ploieșteană Vicii sărbătorește, pe 1 august, doi ani...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -