- Publicitate -

Accident mortal în Ploiești, în Prima zi de Paște

O femeie în vârstă de 67 de ani a murit în această seară într-un accident rutier care a avut loc pe strada Plăieșilor din Ploiești.

- Publicitate -

Potrivit primelor cercetări, aceasta se afla la volanul unui autoturism, a pierdut controlul volanului și a intrat în alte două mașini parcate.

În ciuda eforturilor depuse de personalul medical ajuns la locul accidentului, viața acesteia nu a mai putut  fi salvată.

- Publicitate -

Cu privire la producerea accidentului, polițiștii iau în calcul inclusiv afecțiunile medicale de care suferea femeia. Nu este exclusă ipoteza ca acesteia să i se fi făcut rău la volan.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la SML în vederea efectuării necropsiei care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, procedură standard în astfel de cazuri, și urmează să stabilească toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea evenimentului.

- Publicitate -

Ce spune Poliția cu privire la producerea accidentului

La data de 12 aprilie 2026, în jurul orei 20:15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați, prin apel la SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Plăieșilor, din municipiul Ploiești.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că o femeie în vârstă de 67 de ani, care conducea un autoturism pe strada Plăieșilor, din direcția strada Negoiu către strada Panciu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu două autoturisme staționate pe partea carosabilă.

În urma impactului, conducătoarea auto a decedat la fața locului.

- Publicitate -

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -