- Publicitate -

Accident de off road în Munții Făgăraș. Patru tineri au murit

Patru tineri cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani au murit sâmbătă după amiază în urma unui accident de off road în Munții Făgăraș. Aceștia s-au răsturnat cu mașina, Suzuli Grand Vitara, într-o râpă.

A cincea persoană care se afla cu aceștia în mașină a scăpat cu viață, dar a suferit multiple traumatisme.

- Publicitate -

„Patru tineri au decedat în urma răsturnării unui vehicul, în zona montană Portăreasa din județul Argeș

Forțele de intervenție au fost solicitate în comuna Albeștii de Muscel, zona montană Portăreasa, după ce un autovehicul s-a răsturnat într-o râpă.

- Publicitate -

În urma apelului la 112 a fost sesizat faptul că mașina se afla într-o zonă greu accesibilă, existând posibilitatea existenței unor victime multiple.

De urgență, către locul indicat, au fost alocate echipaje de la ISU Argeș, Serviciul de Ambulanță Județean, elicopterul de la POA Brașov, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Salvamont, Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul de Jandarmi Județean.

Colegii noștri au început deplasarea cu vehicule de teren, deoarece accesul autospecialelor nu era posibil din cauza terenului accidentat.

- Publicitate -

Ajunse la fața locului, echipajele au identificat 5 victime, dintre care, 4 (cu vârste între 20-23 de ani) decedate.

Cea de-a cincea victimă, conștientă, (23 de ani) a fost asistată medical și preluată de elicopterul Inspectoratului General de Aviație al MAI”, au transmis reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență printr-o postare pe pagina de Facebook.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -