- Publicitate -

Accident rutier cu două victime în Ploiești. Cum s-a produs [FOTO]

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și care s-a soldat cu rănire a două persoane a avut loc vineri după amiază pe strada Roșiori din Ploiești.

UPDATE: Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați astăzi, 22 noiembrie 2024, cu privire la faptul că în municipiu, la intersecția străzilor Udriște Năsturel și Roșiori s-ar fi produs un accident rutier.

- Publicitate -

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reșind faptul că o femeie de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Roșiori, la un moment dat, la intersecția cu strada Udriște Năsturel, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 41 de ani.

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum și a unei pasagere din autoturismul acestuia, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

- Publicitate -

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Articol inițial

Cele două persoane rănite au vârste de 42 respectiv 23 de ani și au fost transportate la spital. Accidentul rutier s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, potrivit martorilor.

La fața locului ISU Prahova a mobilizat un echipaj medical și un echipaj de pompieri.

- Publicitate -

Polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea evenimentului.

Vom reveni cu detalii

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -