- Publicitate -

Accident grav la Băicoi. O mașină a fost proiectată în peretele unei case. Un bărbat este rănit

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și care s-a soldat cu rănirea unei persoane a avut loc luni seară în orașul Băicoi.

UPDATE: Cum s-a produs accidentul din Băicoi. O mașină a fost proiectată în zidul unei case, iar șoferul a ajuns la spital

Potrivit primelor informații transmise de Poliție, în urma coliziunii dintre două autoturisme, unul condus de un tânăr de 21 de ani și celălalt condus de un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani, cel din urmă autoturism a fost proiectat în peretele unei locuințe.

- Publicitate -

ISU Prahova a transmis că la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, iar în sprijinul acesteia la locul intervenției s-a mai deplasat și o ambulanță dotată cu terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Ploiești.

În urma impactului, bărbatul în vârstă de aproximativ 45 de ani a rămas încarcerat, însă, din fericire, a fost găsit în stare de conștiență.

- Publicitate -

Pompierii au reușit să extragă victima, aceasta fiind preluată de către echipajul medical și au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe Ploiești.

Cercetările polițiștilor continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -