Ferma Dacilor din Tohani, care a ars în această dimineață, aparținea lui Cornel Dinicu, un antreprenor prahovean discret, pentru care afacerea reprezenta proiectul său de suflet.
În noiembrie 2022, Cornel Dinicu a acordat un amplu interviu Observatorului Prahovean, în cadrul căruia a povestit despre începuturile afacerii sale și proiectele pe care intenționa să le dezvolte în viitor.
În urmă cu 11 ani, proiectul a luat naștere pe dealurile din zona Tohani, unde Cornel și-a petrecut copilăria. A avut întâi scopul de a produce mâncare sănătoasă pentru familie și prieteni iar apoi s-a transformat într-un proiect unic în România.
Citește și: Incendiu la Ferma Dacilor. Starea victimelor. Opt persoane sunt dispărute
De-a lungul celor 11 ani de existență a Fermei Dacilor i-au trecut pragul numeroase nume mari ale vieții mondene românești și internaționale. Și toți au plecat de acolo având numai cuvinte de laudă.
Proiectul s-a bucurat de recunoaștere și pe plan internațional odată cu vizita lui Mark Wiens, celebrul vlogger venit în vizită în România. După câteva zile petrecute la Ferma Dacilor, acesta a plecat mai mult decât încântat și, odată cu lansarea episodului „Insane Food Romania”, au început să curgă turiști străini din toate colțurile lumii, toți dornici de o experiență similară cu a lui Mark.
„Ferma Dacilor, idee românească, produse românești, peisaje unice și oameni minunați! (…)
Dacă fiecare dintre noi s-ar gândi la produsele românești, măcar jumătate din cat o fac producătorii, acestea ar avea o șansă mult mai mare, în fața celor străine!
Vă pot spune, cu mâna pe inimă, că jumări, ca aici, nu găsiți nicăieri, în lume!
Brânzeturile sunt producție proprie, ca de altfel 99 la sută dintre produse!(…)”, spunea în octombrie 2023 Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Cornel Dinicu, despre afacerea sa de suflet
„La partea de cazare am început cu 6 camere în clădirea unde este acum restaurantul. Ideea de început a fost că trebuia să doarmă undeva. Apoi s-au tot extins până au ajuns, în prezent, la 30 de camere și, evident, nu se vor opri aici. Avem și căsuțe în copac, căsuțe dacice…”, spunea antreprenorul anul trecut.
Pentru viitor „cam peste trei ani”, intenționa să deschidă un centru SPA. Se plângea însă de birocrație și de lentoare cu care se mișcă autoritățile din România. „Sistemul este foarte greoi și foarte încâlcit. Nu te ajută, doar te încurcă. Mi-aș dori ca sistemul să nu mă mai încurce, să fie lucrurile mai simple. Că nu facem nimic ilegal…”, spunea Cornel Dinicu.
Era totuși optimist cu privire la proiectul său, pe care și-l dorea din tot sufletul. „Agroturismul este destul de plictisitor, destul de greu de dezvoltat. Nefiind într-o stațiune opțiunile sunt destul de limitate. Ne ajută drumul vinului și cramele din jurul nostru. Avem și câteva atuuri față de stațiunile de pe Valea Prahovei: suntem aproape de București dar nu se stă în trafic și aglomerație Avem aer curat, natură multă, drumul vinului, multe crame… Zona este în plină dezvoltare, suntem pe paralela 45, pe paralelă cu Chianti și cu Bordeaux, deci solul este fantastic pentru cultivarea viței de vie.
Potențialul zonei este fantastic, totul de dezvoltă accelerat și eu cred foarte tare în proiectul ăsta. Avem de muncă două vieți aici, și pentru următoarele generații”, declara în urmă cu un an antreprenorul.
În noaptea de Crăciun proiectul său s-a transformat în scrum
A fost nevoie de o singură zi pentru ca o muncă de mai bine de 10 ani să fie transformată în scrum.
„Chiar în aceste momente se lucrează pentru lichidarea unui incendiu de proporții care a cuprins un operator economic din Gura Vadului, sat Tohani. Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizate la locul evenimentului 10 autospeciale de stingere, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă, un ATPVM, 4 ambulanțe SMURD și 3 SAJ.
Începând cu ora 06:29 a fost activat Planul Roșu de intervenție. (…)
În acest moment, două persoane sunt asistate medical la fața locului, prezintă arsuri minore la nivelul membrelor superioare”, au transmis reprezentanții ISU Prahova în dimineața zilei de 26 decembrie 2023.
Citește și: Cum arată Ferma Dacilor după incendiu. Salvatorii caută opt persoane dispărute
Operatorul economic din Gura Vadului, sat Tohani, era chiar Ferma Dacilor, iar munca lui Cornel Dinicu a fost transformată în scrum într-o singură noapte.
Încă nu s-au stabilit cauzele incendiului. Vor urma zile întregi de anchete și investigații dar un lucru este cert: Ferma Dacilor, afacerea de succes, proiectul unic în România, nu va mai fi niciodată ceea ce a fost până pe 25 decembrie 2023… dacă va mai fi ceva…