Este, fără îndoială, unul dintre cei mai iubiți medici pe care îi are Ploieștiul. Pune mereu inima omului pe primul loc. La propriu, dar și la figurat. Îi spun „medicul inimilor”. Imediat îmi răspunde că „e prea mult”. „Orașul acesta a avut un singur doctor al inimilor, Dumitru Predescu, cel care s-a prăpădit în urmă cu câțiva ani și pe care toți l-am iubit și respectat”. De o modestie ieșită din comun, specialistul în cardiologie intervențională, Marian Albu, căci despre el este vorba, a acceptat să fie „Doctor bun” în cadrul campaniei demarată de Observatorul Prahovean. O campanie prin care încercăm să privim și de cealaltă parte a baricadei. Cea a oamenilor în halate albe, care și-au făcut o misiune din a vindeca.
Medicul Marian Albu vorbește cu drag despre profesia sa. Recunoaște că a devenit doctor dintr-o întâmplare. S-a vrut la Marină, în Constanța, dar nu a trecut de proba de dicție. Apoi, i-ar mai fi plăcut arhitectura.
A dat, însă, la Liceul Sanitar, apoi a intrat la Medicină, la Brașov. S-a specializat la Institutul Clinic Fundeni, iar apoi a venit la Ploiești, undeva în 2009, la Spitalul Județean de Urgență. Aflase că e nevoie de un specialist pentru secția de chirurgie intervențională.
De atunci, acest oraș i-a devenit casă și, mărturisește, a avut multe de învățat de la medicii cu care a lucrat. Cel mai mult de la Dumitru Predescu, omul care i-a fost mentor și de la care a învățat să numere fiecare bătaie a inimii și să se gândească întotdeauna și la suflet.
Citește și: Doctor bun. Interviu cu medicii chirurgi Dan Oprea și Sebastian Toma. „Trebuie schimbată gândirea că cel mai bun spital din Ploiești e trenul spre București”
Cardiologului Marian Albu i se luminează privirea în momentul în care îl întreb despre satisfacții, care se „traduc” prin vieți salvate. Se și întristează, deopotrivă, când, nu are încotro, și îmi mărturisește că din ce în ce mai mulți tineri încep să aibă probleme cardiace. „Infarctul miocardic” e tot mai des întâlnit. „Sunt mulți tineri care, din cauza stresului, epuizării, alimentației, sedentarismului, viciilor, își îmbolnăvesc inima. Pe unii îi pierdem, pe alții îi salvăm”.
Medicul Marian Albu reușește mereu, îmi spune, să se reechilibreze. Chiar dacă „epuizarea” nu are ce căuta în fișa postului, cardiologul ploieștean spune că și-a găsit liniștea la Hârsa, acolo unde și-a ridicat o gospodărie. Îi place să cultive legume, fructe, ori să aibă grijă de cele câteva animăluțe pe care le are în curte. „E sănătate curată pentru inimă. Tot ce implică activitate fizică în natură, face sângele să pompeze, iar inima ne spune mulțumesc”, povestește, zâmbind, medicul.
Marian Albu, la cei 48 de ani, nu se vede făcând altceva decât bine inimilor prahovenilor. Aici, la Ploiești, mereu. Cu toate bunele și relele unui sistem sanitar imperfect, cardiologul spune că spitalul județean este locul unde simte câte de mare nevoie este de el. Pacienți veniți din toate colțurile Prahovei, unii în stare critică, și cărora el le redă viața. Fiindcă, spune medicul Marian Albu, folosind un citat care i-a rămas în suflet, „doar inima cu ale ei bătăi are puterea de a aplauda existența omului”.
Dacă ați fost tratat de un medic bun, căruia îi datorați sănătatea sau chiar viața, nu ezitați să ne scrieți la adresa redactie@observatorulph.ro sau să ne trimiteți un mesaj pe whatsapp la 0785 075 112.
Interviul integral cu medicul cardiolog Marian Albu poate fi urmărit aici: