În sala de operație se simt relaxați și cel mai bine. În chirurgie, spun ei, trebuie să te ferești de frică și inconștiență. Sentimentul de suficiență nu are nici el ce căuta. Ambii recunosc că au fost momente când le-a tremurat bisturiul în mână. Nu s-au crezut și nu se cred „Dumnezei”, ci oameni. Unii care, însă, în momentul în care încep o intervenție chirurgicală, au o responsabilitate maximă față de pacient. Iar asta le e un fel de „Biblie”. Fiindcă, spun medicii SJU Ploiești, Dan Oprea și Sebastian Toma, „lipsa responsabilității duce la dezastru”.
Între două operații grele, am reușit să îi „prind” pentru un interviu pe medicii Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Dan Oprea și Sebastian Toma. Chirurgi renumiți ai Ploieștiului, ai Prahovei, prin mâinile cărora au trecut viețile a mii de pacienți.
Sindromul de burnout apare, da, și la medici
Am vorbit despre satisfacții și insatisfacții, despre lipsuri și realizări, despre echilibru, despre burnout -ul care apare și la medici, atunci când ei simt că nu mai pot.
Îl întreb pe chirurgul Oprea dacă are voie „să nu mai poată”. Îmi zice că a știut ce înseamnă această profesie, s-au ales reciproc, iar dacă ar fi să o ia de la capăt tot asta ar face. Sala de operație este „acasă” pentru medicul Dan Oprea, omul care a făcut chirurgie „cu mâinile goale”, chiar și în cele mai grele condiții. Nu se mai face asta azi. Chirurgia a intrat într-o altă eră, a tehnologiei, lucru care bucură.
Medicul chirurg Dan Oprea: „Toată viața mea e aici, în spitalul ăsta”
Când va fi să se retragă, medicul SJU nu știe cum va face asta. Nici nu vrea să se gândească. „Toată viața mea e aici, în spitalul ăsta, cu bunele și relele lui, cu toată boala de care suferă un întreg sistem. E (și) de datoria mea să fac ce pot ca să îl vindec. Reușesc asta prin pacienții pe care îi am pe masă, în sala de operație. E, însă, în sarcina altora să pună în practică niște politici sanitare coerente. Dar asta nu se poate face cu niște nepricepuți la putere”.
Trebuie schimbată gândirea că „cel mai bun spital din Ploiești e trenul spre București”
Tot de la chirurgul Dan Oprea aflu cum pentru mulți, „cel mai bun spital din Ploiești e trenul spre București”. Spune asta cu dezamăgire. Ar vrea să se schimbe această mentalitate. „Spitalul morții”, „șoseaua morții” sunt doar bucăți dintr-un puzzle incomplet. Ca și cum te-ai privi într-o oglindă și ți-ai vedea doar defectele. Fără să privești atent și câte lucruri bune sunt, de fapt, acolo.
De la cei doi chirurgi de la Spitalul de Urgențe al Ploieștiului, mai aflu că pregătirea unui medic nu se încheie niciodată. La chirurgie nu poți să închizi operația și să te duci să mai citești ceva. Dacă nu ești suficient antrenat, inclusiv psihic, pentru a lua cele mai bune decizii, în chirurgie ești compromis.
Au tratat de toate. De la politraumatisme grave, până la operații de cancer, unde scoți tot stomacul și formezi un altul, din intestin subțire, spre exemplu
În ziua de astăzi, spune chirurgul Sebastian Toma, a scăzut vârsta celor cu boli foarte grave. Pune asta pe seama sedentarismului, stresului, viciilor și alimentației nesănătoase, toate pe fondul unui material genetic și el sensibil.
Nu ar putea răspunde ce cazuri i-au impresionat de-a lungul anilor. Nici care a fost cea mai lungă operație. Sau cea mai grea. Ambii știu un singur lucru: că responsabilitatea chirurgului, indiferent de natura intervenției, se încheie odată cu plecarea acasă a pacientului. Nicio secundă mai devreme.
„Când intri în sală, ceasul nu există. El ticăie și atât. Ca medic știi doar că viața omului care stă inert, sub efectul anesteziei, în fața ta, depinde de felul în care tu știi să intervii. Și o faci cu o precizie matematică. Doar că e o matematică altfel. Una amestecată cu empatie. Nu poți fi chirurg fără precizie și sânge rece, cum nu poți fi chirurg dacă nu ai suflet și nu te gândești că bolnavul pe care tu ai datoria să îl salvezi are acasă o familie, are prieteni, are o viață. E cumplit când pierzi un om. Și mai cumplit e ca după 7,8 , 9 ore, să capitulezi, ca doctor, în fața morții. Și să spui aparținătorilor: „, îmi pare rău, am făcut tot ce s-a putut!”
Despre deficitul de medici: „când va veni vremea să pun bisturiul să se odihnească, parcă mă văd chemat de acasă: „hai, moșule, să operezi, mai știi cum se face?!”, zice, râzând, Dan Oprea
Despre hibele din sistemul nostru sanitar, doctorul Oprea spune că sunt multe. Cel mai îngrijorător i se pare, însă, că rămânem fără medici tineri la foarte multe specialități medicale. Și aici e nevoie de politici coerente pentru a stopa fenomenul. Altfel, spune, în glumă, celebrul chirurg al Ploieștiului,: „când va veni vremea să pun bisturiul să se odihnească, parcă mă văd chemat de acasă: „hai, moșule, să operezi, mai știi cum se face?!”, zice, râzând, Dan Oprea. „Ori eu vreau să îmi calce alții pe urme, medici tineri, cu avânt și drag pentru această meserie. Iar eu să îmi plimb nepoțica în motocicleta cu ataș pe care o doresc și să gândesc: ei da, am lăsat ceva în urmă! Pe unii dintre acești medici îi văd în jurul meu. Au potențial. Nu sunt perfecți, dar sunt perfectibili. Încă mai avem șanse, așadar”, conchide reputatul medic chirurg.
Dacă ați fost tratat de un medic bun, căruia îi datorați sănătatea sau chiar viața, nu ezitați să ne scrieți la adresa redactie@observatorulph.ro sau să ne trimiteți un mesaj pe whatsapp la 0785 075 112.
VIDEO Interviul integral cu medicii chirurgi SJU Ploiești, Dan Oprea și Sebastian Toma, poate fi urmărit aici:
