- Publicitate -

Incendiu violent într-un apartament din Ploiești

Pompierii militari au fost solicitați să intervină, miercuri seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din Ploiești. Focul s-a manifestat generalizat, pe o suprafață de 50 mp.

UPDATE: ISU Prahova a anunțat că proprietarul apartamentului, care prezenta arsuri de gradul I pe 9% din suprafața corporală, a fost convins să meargă la spital.

- Publicitate -

Citește și: Imagini cu apartamentul în care a izbucnit incendiul violent din Ploiești – VIDEO, FOTO

Știre inițială

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a anunțat, miercuri seară, că a izbucnit un incendiu într-un apartament aflat la etajul II al unui bloc situat pe strada Elena Doamna din Ploiești.

- Publicitate -

„Intervenim cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și o ambulanță SMURD. Incendiul se manifesta generalizat la un apartament situat într-un bloc P+2”, a precizat ISU Prahova.

Pompierii militari ajunși la fața locului au reușit să localizeze incendiul. Suprafața afectată de foc este de 50mp.

Proprietarului apartamentului, un bărbat în vârstă de 55 de ani, prezenta arsuri de gradul I, la nivelul feței și i-a fost acordat primul ajutor.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -