Podul situat pe strada Ștrandului în Ploiești, la ieșirea din municipiu spre Bucov, în zona Oborului, a ajuns un adevărat pericol.
Un cititor al ziarului ne-a trimis pe adresa redacției mai mult imagini în care a surprins starea jalnică a acestuia. Balustradele din zona scărilor care faciliteaza accesul pietonal au dispărut, traversele dar și pilonii s-au degradat până la armătură, iar riscul ca cineva să fie rănit este unul major.
„Podul de la întrare în Ploiești, zona Obor. Lipsă balustrade, cad bucăți din el. Chiar nu vede nimeni?” se întreabă bărbatul care ne-a trimis imaginile de mai jos.
Vă reamintim că mai multe poduri din Prahova au ajuns într-o stare deplorabilă din cauza lipsei investițiilor.
Citește și: Un pod peste râul Teleajen din Prahova, pe DN 1A, riscă să se prăbușească de cinci ani de zile. Cazul Luțca se poate repeta
Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere Primăriei Ploiești cu privire la podul de pe strada Ștrandului
