CAF 2, singurul cazan folosit de Termo Ploiești pentru producerea de apă caldă și căldură, are din nou probleme tehnice.
UPDATE Caloriferele ploieștenilor au început să se încălzească după ora 22:00.
Potrivit unor surse din interiorul operatorului, muncitorii au identificat un por prin care se înregistrează pierderi.
Din cauza avariei, cel mai probabil ploieștenii vor rămâne în această noapte fără apă caldă și căldură.
Deocamdată nu se cunoaște cât vor dura lucrările de reparație la CAF 2.
Reamintim că, de la începutul anului, Termo Ploiești a livrat agent termic sub parametri pentru că nu a avut suficiente gaze naturale.
Astăzi, consilierii locali au votat alocarea sumei de 5 milioane de lei pentru operatorul de termoficare, bani care vor ajunge pentru aproximativ o săptămână de funcționare la limită.