Jucătorii Petrolului și-au dat întâlnire cu suporterii, duminică, 15 mai, de la ora 20:00, în centrul Ploieștiului, pentru a sărbători în stradă promovarea în Liga I.
”Ne vedem pe platoul din fața Palatului Culturii, ca să marcăm, așa cum se cuvine, revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc!
Citește și Petrolul joacă astăzi ultimul meci din Liga 2, la Slobozia. Cine transmite partida
Ne vor fi alături El Negro, Kamara, mulți dintre cei care au luptat pentru Petrolul în ultimii ani și, bineînțeles, eroii acestei promovări. Să știe lumea că Petrolul s-a întors în Liga 1! N-ai cum să lipsești de la așa ceva!” este mesajul transmis de club.
Reamintim că Petrolul a promovat în prima ligă încă din etapa trecută, după ce a învins, pe stadionul Ilie Oană, echipa Concordia Chiajna cu 2-0.