Pilotul Dan Ştefănescu, de la ″Iacării Acrobaţi″, a murit sâmbăta trecută după ce avionul pe care îl pilota s-a prăbușit în localitatea prahoveană Strejnicu. Potrivit raportului preliminar întocmit de medicii legiști, pilotul a murit în urma impactului avionului cu solul.
Astfel, este exclusă ipoteza prăbușirii avionului de acrobații ca urmare a stării de sănătate a pilotului deoarece acesta nu a suferit un infarct sau accident vascular cerebral în timpul zborului.
Citește și Aripa dreaptă a Iacărilor Acrobați s-a frânt. Dan Ștefănescu, pilotul care „a dat de atâtea ori mâna cu Dumnezeu”, a rămas, astăzi, la El
Potrivit Știrilor Pro TV, ancheta făcută de Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile se va îndrepta acum mai ales spre cauze tehnice.
Citește și Pilotul decedat în accidentul aviatic de la Strejnic este Dan Ștefănescu, liderul de la „Iacării Acrobați”
Potrivit unor surse, sunt verificate cel puţin două ipoteze: o cedare a uneia dintre aripi, care s-ar fi pliat, sau o problemă la motor.
Reamintim că accidentul aviatic s-a produs sâmbăta trecută, în jurul orelor 15.00, în zona aerodromului Strejnicu.
Avionul care s-a prăbușit era unul de tip Suhoi 31, utilizat în acrobație aeriană.
Vezi aici Imagini de la accidentul aviatic din Strejnicu. Pilotul a murit în urma impactului