- Publicitate -

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, la Valea Călugărească

Luni în jurul orei 19.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Călugărescă au fost sesizați de către o femeie din comuna Valea Călugărescă, cu privire la faptul că fostul său concubin a încălcat ordinul de protecție emis de către Judecătoria Ploiești la data de 1 octombrie a.c..

Potrivit IPJ Prahova, data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 22.50, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul fostei concubine, după ce ar fi contactat-o telefonic și a provocat un scandal, în urma căruia a lovit ușa de acces în locuință provocându-i acesteia o stare de temere.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, prin sentința civilă emisă de Judecătoria Ploiești, au fost stabilite obligațiile, ca bărbatul să nu se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri față de fosta sa concubină, precum și de domiciliul acesteia.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție, cercetările fiind continuate de către polițiștii Secției nr.10 de poliție rurală Valea Călugărească.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Parchetului de pe Judecătoria Ploiești, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi