Șofer cu o alcoolemie de peste 1.5 reținut la Poiana Câmpina după ce a provocat un accident rutier

0

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați luni despre faptul că pe raza localității Poiana Câmpina s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care a fost implicat un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani din Breaza.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că autoturismul în cauză a intrat în coliziune cu o balustradă metalică ce delimitează partea carosabilă. S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, care a indicat valoarea de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu ocazia conducerii la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, bărbatul a refuzat recoltarea, fiindu-i adus la cunoștință faptul că refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice, constituie infracțiune.

În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău