În urmă cu 232 de ani, în dimineața zilei de 14 iulie 1789, după ce au intrat cu forța în Hôtel des Invalides procurându-și armele necesare, revoluționarii francezi care își revendicau drepturile s-au îndreptat spre fortăreața Bastilia pentru a-și face provizii de muniție (praf de pușcă; fotăreața mai îndeplinea și rolul de arsenal al Parisului).
Nu mai puțin de 40.000 de oameni au pătruns atunci în fort și au rechiziționat cele peste 30.000 de puști și 12 tunuri păstrate în interiorul fortului. Negocierile între revoluționari și guvernatorul de atunci al fortăreței, au eșuat și acesta a fost luat prizonier și omorât. Începând cu ziua următoare, Bastilia a fost complet dărâmată.
La aproape un secol de la căderea Bastiliei, adica în 1880, ziua de 14 iulie a fost declarată ca fiind Ziua națională a Franței. O stradă din București, care unește Piața Romană cu Bulevardul Iancu de Hunedoara, poartă și azi acest nume.
Căderea Bastiliei, a fost un eveniment major al Revoluției Franceze. Cu toate că fortăreața medievală cunoscută sub numele de Bastilia mai avea doar șapte deținuți la acea vreme, căderea ei în mâinile revoluționarilor parizieni a reprezentat în mod simbolic sfârșitul Vechiului Regim și începutul Revoluției Franceze. Predarea închisorii, simbol al tiraniei monarhiei franceze, a zguduit atât Franța cât și restul Europei, ecourile sale ajungând până în îndepărtata Rusie. Căderea Bastiliei a reprezentat atunci momentul de început pentru era revolutionara Europeana.
În dimineața de 15 iulie, regele Ludovic al XVI-lea a înțeles înfrângerea suferită în fața insurecției cetățenilor parizieni, a dat ordin de retragere a trupelor fidele lui și a revenit asupra schimbărilor guvernamentale făcute în urmă cu câteva zile. În Paris, a fost stabilit un nou primar, într-o nouă structură, numită „Comună” și s-a înființat o armată populară, „Garda Națională”.
Demolarea Bastiliei a început pe 16 iulie, la inițiativa unui antreprenor privat, Palloy, care a vândut o parte din pietre ca suveniruri (după ce sculptase pe ele o miniatură a Bastiliei). Majoritatea pietrelor au fost folosite pentru a construi un pod peste Sena, Pont de la Concorde.
Revoluția s-a răspândit în țară, după modelul parizian, populația organizându-se în municipalități cu scop de auto-guvernare; de asemenea au înființat corpuri ale Gărzii Naționale, ignorându-se autoritatea regală.
La 27 iulie, într-un gest de aparentă reconciliere, regele a acceptat o cocardă tricoloră, intrând în Primăria Parisului. În ciuda acestui gest simbolic, nobilii au început să părăsească țara, începând să pregătească un război civil și provocând o coaliție europeană împotriva Franței.
În ciuda acestei imagini revoluționare si aparent democratizante nascute sub stindardul: “Liberte, Egalite, Fratenite !”, Franța a fost de-a lungul istoriei o națiune colonizatoare și expansionistă, astazi ea extinzându-și înca influența asupra mai multor teritorii și națiuni de pe mapamond. Pentru a vă da seama de marimea acestui imperiu, mai jos este prezentată o listă a țărilor care fac sau au făcut parte din imperiul colonial francez în ultimii 500 de ani parțial sau total ori care au fost sub suveranitatea Franței sau sub mandatul sau protectoratul Franței:
Americile, Canada, Mexic, Saint-Pierre și Miquelon, Statele Unite (întregul bazin al fluviilor Mississippi și Missouri precum și zona Marilor Lacuri), Caraibe, Anguilla, Antigua și Barbuda, Dominica, Republica Dominicană, Grenada, Guadelupa, Haiti, Martinica, Montserrat, Saint Martin, Saint-Barthélemy, Saint Lucia, Saint Vincent și Grenadine, Sint Eustatius, St Kitts și Nevis, Trinidad și Tobago, Insulele Virgine Americane, America de Sud, Brazilia (Rio de Janeiro și São Luís), Guiana Franceză, Africa, Africa de Nord, Maroc, Algeria, Tunisia, Africa de Vest, Benin, Burkina Faso, Coasta de Fildeș, Guineea, Mali, Mauritania, Niger, Senegal, Togo, Africa Ecuatorială, Camerun, Republica Centrafricană, Ciad, Gabon, Congo Brazzaville, Oceanul Indian, Comore, Madagascar, Maurițiu, Mayotte, Réunion, Îles éparses, Seychelles, Zanzibar, Marea Roșie, Djibouti, Yemen, Asia, Orientul Mijlociu, Liban, Siria, Sanjakul Alexandretta, (Provincia Hatay a Turciei), Asia de Sud, India (Jumătate din India, așa-numită India Franceză), Asia de Sud-Est, Indochina Franceză Annam, Tonkin, Cochin China (părți ale Vietnamului), Cambodgia, Laos, Oceania, Clipperton, Noua Caledonie, Polinezia Franceză, Vanuatu, Wallis și Futuna, Oceanul Antarctic, Teritoriile australe și antarctice franceze
Există și teritorii pentru care Franța a ridicat pretenții dar pe care nu le-a controlat efectiv niciodată, așa cum au fost insula Manhattan (acum parte a statului New York) sau Western Australia care din acest motiv, nu se află pe această listă. Așadar: “Vive la France !”
