Ce sancțiuni au primit scandalagii din Radu de la Afumați. Niciunul nu a ajuns după gratii

Un scandal, cu repetiție, s-a produs weekend-ul trecut în cartierul ploieștean Radu de la Afumați. A fost nevoie de intervenția ”mascaților” pentru calmarea spiritelor. În urma incidentelor, șase persoane au fost plasate sub control judiciar, iar alte două au primit amenzi de câte 400 de lei.

Șase bărbați implicați într-o bătaie de stradă, petrecută vineri seara în cartierul ploieștean Radu de la Afumați.

Scandalul a pornit de la schimb de replici între membri unei familii de romi și un adolescent de 16 ani, de la o familie ”rivală”, care a trecut prin fața magazinului deținut de aceștia.

Minorul și-a chemat în ajutor membrii familiei sale, iar de aici până la un scandal monstru care a degenerat într-o bătaie de stradă nu a mai fost decât un pas.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție și jandarmi precum și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Prahova, care au aplanat în scurt timp conflictul (detalii AICI)

Un nou scandal s-a produs sâmbătă seară, când echipaje de la toate secțiile de Poliție din Ploiești au intervenit pentru aplanarea conflictului în care au fost implicate rudele celor care s-au luat la bătaie vineri seară (Detalii AICI)

Comunicatul IJP Prahova privind măsurile luate împotriva bătăușilor:

Vă comunicăm faptul că cele șase persoane reținute au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, ocazie cu care, între aceștia a intervenit împăcarea pentru infracțiunea de lovire, sens în care s-a dispus plasarea lor sub control judiciar pentru 60 de zile.

Polițiștii au aplicat și două sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991 în valoare de 400 de lei.

Totodată, în cursul zilei de ieri, a fost dispusă reținerea față de o a 7-a persoană, urmând ca astăzi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

La acest moment se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

1 COMENTARIU

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău