- Publicitate -

Blocaje pe DN 1, între Predeal și Azuga, timp de o lună! Se repară podul peste calea ferată

De parcă aglomerația de pe DN 1 – Valea Prahovei nu ar fi fost de ajuns, CNAIR a început reparația la podul rutier de la ieșirea din stațiunea Predeal, județul Brașov, în zona pasajului la calea ferată. Așa se face că, încă de la primele ore ale dimineții, pe ambele sensuri se formează coloane mari de mașini, circulația pe bond efectuându-se pe un singur mers, alternativ, prin intermediul semafoarelor. Lucrările vor dura cel puțin o lună, dacă vremea va ține cu drumarii.

Comunicatul Poliției Rutiere

- Publicitate -

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând din 20 septembrie, pentru aproximativ o lună, circulația va fi restricționată pe o bandă pe DN 1 Brașov – Ploiești, la kilometrul 140+800 metri, la ieșirea din stațiunea Predeal, județul Brașov, în zona pasajului la calea ferată, pentru efectuarea lucrărilor de refacere a structurii rutiere de pe pod.

Traficul va fi dirijat prin semafoare.

- Publicitate -

Rute alternative care pot fi accesate pentru evitarea aglomerației:

– DN 1A – Ploiești – Cheia – Săcele – Brașov

– DN 73 – Pitești – Câmpulung – Bran – Brașov.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -