Parcarea în Ploiești este o problemă de ani de zile, problemă care, sub diverse forme, revine aproape zilnic. Dacă în ceea ce privește locurile de parcare de reședință situația este dramatică, oamenii ajungând să se bată pe un loc de parcare, nesimțirea unora este ridicată la rang de mare artă.
UPDATE: Una dintre mașinile parcate pe pietonală a fost ridicată de SGU.
Pe zona pietonală din centrul Ploieștiului, după ce că nu prea ai ce face, ești nevoit să dai și de mașinile parcate acolo unde nu ar trebui să fie parcate. Este evident că pietonii sunt deranjați, dovadă fiind și imaginile trimise la redacție.
„Poliția nu le vede, SGU nici atât…”, ne-a scris cititorul. Și are dreptate. Ce caută acele mașini parcate într-o zonă destinată pietonilor? Și asta mai ales în condițiile în care, la câțiva pași mai încolo, există parcări cu plată.
Strada Mihail Kogălniceanu și strada Toma Caragiu sunt pietonale. Nicăieri pe lungimea lor nu ar trebui să existe mașini. Și, cu toate acestea, unii consideră că le pot transforma, după bunul plac, în parcări de scurtă sau de lungă durată.
Așa cum poliția locală umblă printre blocuri, în cartierele mărginașe ale Ploieștiului, și împarte somații cu generozitate, poate că ar trebui să-și arate vigilența și în zona centrală. Aici șmecherii parchează cum vor iar oamenii străzii îi deranjează evident pe trecători și pe proprietarii de mici afaceri.
Da, în urma articolelor noastre, pe motiv că fotografiile trimise de cititori nu constituie probe, acești șoferi nu pot fi sancționați. Pe asta se și bazează de fapt…
Oamenii reclamă dar, fără o constatare la fața locului a agentului de poliție, totul este în van. Poate măcar vor intensifica în zonă controalele. Nu de alta dar… nu dă bine la CV să acționeze doar atunci când au indicații.
In tot Ploiestiul asta smecherimea isi lasa masinile unde vrea muschiu’ lor, ne plangem pentru 3 masini amarate? Shaormeria Doner, seara de seara, masini lasate fix in mijlocul drumului, masina de Politie trece pe langa ei, merge mai departe, sa nu cumva sa le deranjeze masa de seara. Despre ce tot vorbim noi aici? Baieteii aia de la Rutiera se dau rotunzi cand raspunzi politicos atunci cand esti oprit, isi dau seama ca AI ALES sa respecti legile si deci, esti un fraier in care se merita „sa intri” si sa il dai exemplu de nenorocit. Treaba romaneasca…