În condițiile în care Ploieștiul se confruntă cu o lipsă acută a locurilor de parcare, în condițiile în care parcarea neregulamentară este tot mai des întâlnită și, de multe ori, pune în pericol pietonii, în condițiile în care prezența polițiștilor nu este suficientă pentru toate neregulile constatate, tot mai mulți ploieșteni ne scriu la redacție și ne trimit fotografii, de cele mai multe ori cu mașini parcate pe trotuar. În aceaste condiții, pietonii sunt obligați să treacă pe partea carosabilă pentru a se putea deplasa.
A fost și cazul semnalat la redacție, al unui autovehicul parcat pe trotuarul de pe strada Bobâlna. În data de 18 octombrie 2024 publicam articolul: „Parcarea pe trotuar în Ploiești pune în pericol pietonii. Unde este Poliția?”. „În spate e liceul de artă. Copii intrau pe carosabil sa poată trece”, ne-a scris la redacție cititorul care ne-a trimis fotografia, indignat de ceea ce a văzut.
În urma apariției articolului, reprezentanții IPJ Prahova au transmis următorul punct de vedere:
„(…)
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat conducătorul autovehiculului menționat în sesizare, ocazie cu care i s-a pus în vedere să respecte prevederile legale care reglementează oprirea și staționarea autovehiculelor.
Totodată, vă comunicăm că potrivit art.109 din OUG nr.195/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea contravențiilor se fac direct de către polițistul rutier sau cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Polițiștii Biroului Rutier împreună cu lucrătorii din cadrul Serviciului de Gospodărire Urbană Ploiești, vor acționa pentru combaterea staționărilor neregulamentare de pe strada Bobâlna, străzile adiacente, precum și în zona unităților de învățământ.
(…)”
Cu alte cuvinte, respectivul a primit doar o mustrare, deoarece sesizarea a venit prin intermediul publicației noastre, și pentru că fotografia nu a fost realizată „cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Acum, poate că această OUG nr.195/2002 ar trebui modificată, actualizată, adusă puțin la realitățile zilei. La cât de puțini polițiști sunt, la cât de multe nereguli se întâmplă, poate n-ar fi rău ca astfel de specimene, care parchează astfel, să poată fi amendate și în baza unor dovezi furnizate de oamenii simpli, prin intermediul mass-media. Nu de alta dar, evident, efectivul poliției este net depășit de cel al contravențiilor și contraveninenților.
Cum ți se pare subiectul?