- Publicitate -

Cresc, din nou, salariile din Primăria Ploiești. Cel mai mare salariu de bază va ajunge la peste 3800 de euro/lună – Proiect

Salariile din Primăria Ploiești vor crește din nou, de la 1 septembrie. Cel puțin așa prevede un proiect de hotărâre care se va afla în dezbatere, la finele lunii iulie, la Consiliul Local Ploiești. Ultima majorare salarială la Primăria Ploiești a intrat în vigoare la 1 iunie.

Aleșii locali sunt convocați, pe 30 iulie, la o nouă ședință a Consiliului Local Ploiești, iar pe ordinea de zi figurează un nou proiect privind creșterea salariilor de bază, conform legii, pentru funcționarii publici ai Primăriei.

- Publicitate -

Dacă proiectul va fi aprobat în forma publicată pe site-ul Primăriei Ploiești, de la 1 septembrie, cel mai mare salariu de bază va ajunge la 19.044 lei/lună, echivalentul a peste 3800 de euro.

De un astfel de salariu de bază ar urma să beneficieze, dacă proiectul de hotărâre este aprobat, secretarul general al Ploieștiului, directorul general și arhitectul șef, urmând ca directorul general adjunct din Primăria Ploiești să premească lunar un salariu de bază de 15.768 lei (peste 3.200 euro).

- Publicitate -

Citește și: Consilierii au votat majorarea salariilor din Primăria Ploiești

De menționat este faptul că de majorări salariale vor beneficia toți funcționarii publici din Primăria Ploiești, cu mențiunea că, potrivit propunerii avansate, coeficientul pentru calculul salariului de bază  va fi raportat la salariul minim pe economie de 3700 de lei.

Totodată, în proiectul de hotărâre se precizează că salariile de bază prevăute la gradul I și II cuprind sporul de vechine în muncă la nivelul maxim.

Ultima majorare salarială la Primăria Ploiești a intrat în vigoare la 1 iunie 2024.

- Publicitate -

Citește și: Ce salariu au arhitectul șef și directorul general din Primăria Ploiești. Bugetul, echivalentul unei garsoniere

tabel salarii Primarie

salarii Primaria Ploiesti

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

6 COMENTARII

  1. Mare golănie,
    La Primarie!
    La sfarșit de mandat
    Când totul-i de rahat!
    😯
    Rușine nesimțiților!
    Cautați-vă loc de muncă!
    Valul concedierii vine peste voi!

  2. Dar cum se face că doar la cei din primari măriți salariile ,chiar nu va este rușine de ce se întâmplă în orașul ăsta ,este praf și pulbere peste tot iar voi va măriți salariile ,super frumos !!!

  3. La cum arată Ploieștiul este normal să le crească salariile celor de prin primărie, consiliul județean…Cel mai frumos oraș din România este Ploieștiul!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea Cofetăriilor OLI. Cum a crescut Irina Ionescu brandul pornit dintr-o patiserie din Malu Roșu

Cofetăriile OLI sunt astăzi un nume cunoscut în Ploiești,...

Ce simte un om înainte să sară din avion: o zi printre parașutiștii de la Strejnicu

Joi, 14 mai 2026, la Aeroclubul Teritorial Ghe. Bănciulescu...

Dac Warrior 2026 aduce familiile și sportivii la Tohani, pe trasee cu obstacole

Organizatorii Dac Warrior 2026 au anunțat ultima perioadă în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -